Ucraina nu va elimina din Constituţie obiectivul aderării la NATO (preşedintele Parlamentului ucrainean)

Ucraina nu va elimina din Constituţie obiectivul aderării la NATO (preşedintele Parlamentului ucrainean)

Ucraina nu doreşte să elimine din Constituţie obiectivul privind aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează luni dpa.

"Amendamentele la Constituţie nu sunt un scop în sine şi nu vor deveni unul", a declarat preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk pentru ediţia online a cotidianului Ukrainskaia Pravda, într-un interviu publicat luni. Ceea ce este ancorat în Constituţie cu privire la alianţa militară NATO şi la Uniunea Europeană constituie "perspectiva Ucrainei asupra viitorului său", a subliniat el.

Unul dintre principalele obiective ale agresiunii ruse asupra Ucrainei este de a împiedica ţara vecină să adere la NATO şi de a obţine un statut neutru pentru ea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute despre un statut neutru pentru ţara sa şi despre garanţii de securitate din partea altor ţări. Însă până acum nu au existat rezultate tangibile în negocierile dintre Ucraina şi Rusia.

Rusia cere, de asemenea, ca Ucraina să renunţe oficial la Peninsula Crimeea de la Marea Neagră şi la regiunile estice Doneţk şi Lugansk. Însă oficiali ruşi au formulat în ultimul timp revendicări asupra întregii zone de sud a Ucrainei, inclusiv a oraşului-port Odesa.

Ruslan Stefanciuk a subliniat în interviu că integritatea teritorială a Ucrainei constituie "o linie roşie".AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin