Ucraina: Moscova nu vrea un conflict direct cu SUA, consideră serviciile de informaţii americane

Ucraina: Moscova nu vrea un conflict direct cu SUA, consideră serviciile de informaţii americane

Rusia 'nu doreşte un conflict direct' cu Statele Unite ale Americii, chiar dacă 'îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei', apreciază serviciile de informaţii americane în raportul lor anual cu privire la ameninţările la adresa SUA în lume, relatează AFP.

'Moscova va continua să utilizeze diverse tactici anul acesta' pentru a încerca să slăbească influenţa SUA, să dezvolte noi parteneriate sau să semene divizare în tabăra occidentală, indică acest raport al Direcţiei de informaţii americane (DNI) publicat marţi, pe fondul escaladării tensiunilor între Rusia şi Ucraina.

În spaţiul postsovietic, 'Moscova este poziţionată să-şi sporească rolul în Caucaz, să intervină în Belarus şi, dacă va considera că este necesar, îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei, în timp ce negocierile (de rezolvare a conflictului în Donbas) se află în impas, iar confruntările limitate continuă', potrivit serviciilor de informaţii americane.

Cu toate acestea, 'ne aşteptăm ca Moscova să caute ocazii de cooperare pragmatică cu Washingtonul, în condiţiile sale, şi credem că Rusia nu vrea un conflict direct cu forţele americane', conform documentului de 27 de pagini.

Preşedintele american Joe Biden i-a propus chiar marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cadrul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la nivel înalt 'într-o terţă ţară' în 'lunile următoare' pentru a 'clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia'.

Cu această ocazie, Biden şi-a exprimat îndeosebi 'îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse în Crimeea ocupată şi la frontiera ucraineană', lansând un apel Rusiei la dezescaladarea tensiunilor, a indicat Casa Albă.

Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin, respectiv Joe Biden s-au declarat pregătiţi 'să-şi continue dialogul' pentru a garanta securitatea mondială, a comunicat Kremlinul într-un comunicat după convorbirea telefonică între cei doi şefi de stat, potrivit AFP.

În comunicat, Kremlinul confirmă că Joe Biden i-a propus lui Putin organizarea unei întâlniri la nivel înalt 'în viitorul apropiat', fără să precizeze dacă preşedintele rus a acceptat această propunere.

Această convorbire telefonică este prima între cei doi şefi de stat, după ce în urmă cu o lună Joe Biden, într-un interviu pentru ABC, întrebat dacă îl consideră pe Putin 'criminal', a răspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic între Moscova şi Washington, Rusia rechemându-şi ambasadorul din SUA pentru consultări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”