Ucraina: Forţele armate ruse vor reveni pe poziţiile lor obişnuite în 3-4 săptămâni, anunţă un diplomat rus

Ucraina: Forţele armate ruse vor reveni pe poziţiile lor obişnuite în 3-4 săptămâni, anunţă un diplomat rus

Configuraţia forţelor armate ale Rusiei în vestul ţării va reveni la normal în trei-patru săptămâni, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse în Irlanda, Iuri Filatov, informează miercuri TASS şi Reuters.

Rusia a masat trupe lângă Ucraina, alimentând temeri că Moscova ar plănui un atac asupra ţării vecine. Moscova neagă că ar avea asemenea planuri.

Rusia a anunţat că mai multe dintre forţele sale militare din jurul Ucrainei au fost retrase miercuri, însă Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a îndemnat Moscova să dovedească această retragere, susţinând că sunt semne că şi mai multe trupe ruse se îndreaptă spre frontiera ucraineană.

De asemenea, Rusia nu va participa la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în timpul căreia se va discuta despre exerciţiile sale militare comune cu Republica Belarus, a informat miercuri TASS, citându-l pe şeful delegaţiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară şi controlul armelor, Konstantin Gavrilov.

Gavrilov a anunţat că întrevederea, care a fost cerută de statele baltice, este programată să înceapă la orele 14:00 GMT, la Viena.

Săptămâna trecută, cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - au cerut mai multe informaţii Republicii Belarus cu privire la exerciţiile militare de anvergură pe care le desfăşoară împreună cu Rusia pe teritoriul belarus. Ministerul Apărării al Letoniei a anunţat că cele trei ţări au trimis o solicitare în acest sens conducerii autoritare de la Minsk, prin intermediul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda