La aproape doi ani de la invazia rusă în Ucraina, armata ucraineană are nevoie de voluntari, dar nu se mai înghesuie nimeni să ajungă pe front ca altădată. Cei mai mulți dintre cei care au vrut să se înroleze sunt fie morți sau răniți, fie blocați pe câmpul de luptă așteptând să fie înlocuiți de noi recruți, relatează BBC care a vorbit cu ofițeri de recrutare și soldați ucraineni.

În orașul central Cerkasi, ca și în altă parte, să-i găsești nu este ușor acum: entuziasmul și motivația inițiale s-au stins. Ucraina este epuizată. Pavlo Zhilin, un ofițer care caută soldați pentru armata ucraineană, spune că bărbații ocolesc când îi întâlnesc.

„Nu pricep. Oamenii își văd de ale lor, ca și cum războiul ar fi undeva departe. Aceasta este o invazie la scară largă, iar oamenii încă se comportă ca și cum nu le-ar pasa", spune Pavlo, în vârstă de 24 de ani.

„Avem nevoie ca toată lumea să fie unită precum în primele zile. Atunci toți erau ca niște frați”, spune el.

În prezent, serviciul de securitate din Cerkasi se vede obligat să închidă canalele locale de pe rețelele de socializare care îi avertizează pe locuitori asupra prezenței ofițerilor de recrutare și îi informează cu privire la zonele pe care să le evite.

Pavlo a sacrificat mult pentru țara sa - a luptat lângă Kiev, apoi la Soledar și la Bahmut, unde și-a pierdut un braț după ce un obuz a explodat lângă el. Abia a reușit să scape cu viață.

„A fost extrem de greu acolo. Nici nu se poate descrie”, spune el, care acum are un braț protetic.

Camarazii din compania sa, cei puțini care au supraviețuit, au fost răniți la fel de grav ca el, spune Pavlo.

Povestea lui Serhii

Departe de front, în Irpin, lângă Kiev, reconstrucția e în toi.

Pentru cei care au pierdut totul, există acum mici „orașe” de cabane prefabricate, fiecare cu două camere și un spațiu pentru duș. Aproximativ jumătate dintre locuitori sunt din oraș. Ceilalți au fost strămutați din localitățile de lângă front.

Lilia Saviuk, care s-a mutat din Kahovka ocupată de ruși cu soțul său, relatează că fiul lor, Serhii, a fost capturat de ruși la începutului războiului și torturat pentru că a strigat sloganuri pro-ucrainene.

Când a fost eliberat, s-a înscris în armată. Anul trecut însă, pe când lupta la Avdiivka, unde au loc încleștări aprige, a fost grav rănit. Lilia spune că a avut nevoie de grefe de piele și doctorii au „făcut miracole”.

Serhii este însă hotărât să revină pe front îndată ce va fi pe deplin recuperat. Motivul este că pe front există mare deficit de soldați, iar prietenii lui au nevoie de el acolo.

„Cred că și-a făcut deja datoria", spune mama lui, cu ochii în lacrimi.

„Mă bucur că fiul meu este în spital acum, deși nu ar trebui să spun asta. Mă bucur că nu e pe front”, mărturisește femeia.

Povestea lui Vladislav

La marginea orașului Cerkasy, cimitirul are acum un șir lung de morminte recente pentru eroii de război. Fiecare mormânt are un steag, coroane de flori și pozele soldaților căzuți pe cruce.

Vladislav Bikanov a fost ucis în iunie anul trecut de o mină în apropiere de Bahmut. Urma să împlinească 23 de ani și era deja comandant adjunct.

„Cred că fiul meu a murit făcând ceea ce trebuia", spune Inna, mama lui.

„Sunt profesoară și le spun tot timpul copiilor: dreptatea e de partea noastră, ne apărăm țara și copiii. Fiul meu ne apăra pe noi. El credea în această cauză. Și eu cred", spune ea.

Întrebată ce părere are despre cei care refuză să lupte, ea spune că nu e ca și cum doar lor le este este frică.

„Dar pesemne că a fi înrobit de Rusia este mult mai înspăimântător? Acum vedem moartea. Este foarte dificil. Foarte dificil. Dar nu există cale de întoarcere. Nu putem renunța”.