Ucraina cere aliaţilor săi să rupă legăturile diplomatice cu Rusia

Ucraina cere aliaţilor săi să rupă legăturile diplomatice cu Rusia

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a cerut aliaţilor săi să rupă legăturile diplomatice cu Rusia, după ce forţele ruse au invadat Ucraina, a relatat joi agenţia de presă RIA, preluată de Reuters.

Însă Kremlinul a avertizat Occidentul împotriva ruperii relaţiile diplomatice cu Rusia, relatează DPA.

''O ţară ca Rusia nu poate fi în spatele unei cortine de fier'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, joi la Moscova, potrivit agenţiei de presă Interfax. ''Bineînţeles, putem avea probleme cu o serie de state. Dar într-un fel sau altul, am avut probleme cu aceste state şi înainte'', a adăugat el.

Republica Cehă va închide două consulate ruseşti la Brno, al doilea oraş ca mărime al ţării, şi Karlovy Vary şi îşi va închide, de asemenea, consulatele din Sankt Petersburg şi Ekaterinburg din Rusia, a anunţat premierul Petr Fiala, a transmis Reuters într-o relatare separată.

Fiala a spus că guvernul îi va chema acasă şi pe ambasadorii săi din Rusia şi Belarus pentru consultări. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda