Ucraina: Cel puţin 10 persoane ce stăteau la coadă la pâine au fost ucise într-un bombardament rusesc la Cernigov

Ucraina: Cel puţin 10 persoane ce stăteau la coadă la pâine au fost ucise într-un bombardament rusesc la Cernigov

Cel puţin 10 persoane care stăteau la coadă la pâine au fost ucise miercuri în timpul unui bombardament rusesc asupra oraşului Cernigov, din partea de nord a Ucrainei, potrivit autorităţilor locale, citate de CNN şi AFP.

Imagini video verificate prin geolocalizare de către CNN arată cadavre pe jos. ''Nu este primul bombardament de acest fel (asupra oraşului), nici primul bombardament al inamicului asupra civililor'', a declarat la televiziunea ucraineană şeful administraţiei regionale, Viaceslav Ceaus.

Parchetul general ucrainean a anunţat că a deschis o anchetă pentru ''crimă cu premeditare'' după ce ''militari ruşi au tras asupra persoanelor care stăteau la coadă la pâine''.

Dar trupele ruse nu au pătruns în acest oraş, ce are o importanţă strategică şi se află aproape de graniţa cu Belarus. Oraşul Cernigov este în prezent încercuit de trupele ruse şi a fost săptămâna trecută bombardat în mod repetat, multe dintre proiectile căzând în zone rezidenţiale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”