Ucraina ar fi primit deja primele avioane de luptă F-16

Ucraina ar fi primit deja primele avioane de luptă F-16

Avioanele de luptă americane F-16 ar putea fi deja în Ucraina, scrie publicația americană Newsweek , după ce Kievul a revendicat o serie de victorii de calibru împotriva forțelor rusești în aer și pe mare.

FOTO Arhiva

FOTO Arhiva

După ce forțele Moscovei au pierdut în luptă opt aeronave, în ultimele zile, canalele Telegram aliniate Rusiei au speculat că Ucraina ar fi putut folosi avioanele avansate occidentale pentru a elimina activele cheie ale Rusiei, deși nu a existat nicio confirmare că Ucraina a primit aeronavele.

Avioanele F-16 sunt echipate cu avionică și radare mai moderne și sunt proiectate pentru a lansa armele standard NATO pe care Ucraina le-a folosit cu avioanele sale mai vechi din era sovietică. Piloții Kievului vor putea opera de la distanțe mai mari, eliminând mai ușor ținte rusești de la sol și ținând la distanță avioanele rusești.

Experții occidentali susțin că deși este puțin probabil să modifice dramatic războiul de la sine, zecile de avioane F-16 promise de susținătorii Kievului vor oferi Ucrainei noi capacități pentru a amenința superioritatea aeriană a Moscovei. „F-16-urile vor oferi Ucrainei capacitățile defensive și ofensive atât de necesare”, a declarat anterior Frederik Mertens, analist la Centrul de Studii Strategice de la Haga, pentru Newsweek.

Reamintim că, cu ceva timp în urmă Olanda a anunțat că va livra Ucrainei 18 avioane de luptă F-16 pentru a o ajuta în lupta sa împotriva invaziei ruse. „Astăzi l-am informat pe preşedintele (ucrainean Volodimir-n.red.) Zelenski în legătură cu decizia guvernului nostru de a pregăti pentru început 18 aeronave de luptă F-16 spre a fi livrate Ucrainei”, a transmis pe reţeaua X premierul interimar Mark Rutte. „Livrarea de F-16 este unul dintre cele mai importante elemente ale acordurilor încheiate cu privire la sprijinul militar pentru Ucraina”, a adăugat acesta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda