Ucraina anunță deblocarea unui punct de trecere de la granița cu Polonia

Ucraina anunță deblocarea unui punct de trecere de la granița cu Polonia

Ucraina a anunţat duminică deblocarea unui punct de trecere de la frontiera cu Polonia, la două zile după o întrevedere, la Kiev, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi noul şef al diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski.

Camioane ucrainene la granița cu Polonia FOTO EPA-EFE

Camioane ucrainene la granița cu Polonia FOTO EPA-EFE

„Circulaţia camioanelor a fost reluată: agricultorii polonezi îşi încetează blocada în faţa postului de control de la Medyka” (sud), a anunţat poliţia de frontieră ucraineană, într-un comunicat pe Telegram. Blocada „a luat sfârşit la ora 09:30 (07:30 GMT), iar înregistrarea, precum şi trecerea camioanelor care intră în Ucraina se efectuează ca de obicei”.

Transportatorii polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” a colegilor lor ucraineni, blochează de la începutul lui noiembrie frontiera între cele două ţări, generând cozi de aşteptare interminabile, transmite AFP, potrivit Agerpres .

Ei cer înainte de toate restabilirea unui sistem european de permis pentru companiile de transport ucrainene care trimit camioane în Polonia. Însă, UE a renunţat la acest sistem pentru a susţine Kievul, după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022 şi de atunci a prelungit această exceptare până în iunie 2024.

La rândul său, Ucraina depinde puternic de transportul rutier cu Polonia, membră a Uniunii Europene, pentru exporturile şi importurile sale, în special după invazia rusă, în urmă cu aproape doi ani.

Vineri, noul şef al diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a avut la Kiev întrevederi cu ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, precum şi cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a discuta asupra acestui subiect care tensionează relaţiile între cele două state vecine, reamintește AFP.

„Trebuie să găsim soluţii”, a insistat în faţa presei Kuleba, estimând situaţia drept „inacceptabilă”, în timp ce Kubrakov a spus că „speră să fie găsită o poziţie comună săptămâna aceasta”.

Noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a promis că va găsi o soluţie în privinţa transportatorilor nemulţumiţi din ţara sa.

Polonia este unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei în Europa, însă relaţiile dintre cele două state s-au tensionat în ultimele luni pe fondul disputelor comerciale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…