Ucraina acuză Rusia că a capturat trei dintre navele sale în Marea Neagră

Ucraina acuză Rusia că a capturat trei dintre navele sale în Marea Neagră

Forţele navale ucrainene au anunţat că forţele speciale ruse au capturat trei dintre navele lor în Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, precizând că doi marinari ucraineni au fost răniţi în incident.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko "a denunţat un act agresiv al Rusiei vizând o escaladare premeditată" în această zonă şi a convocat în cursul serii cabinetul său militar, potrivit unor comunicate oficiale.

"Forţele speciale ruse au capturat" aceste trei nave, a anunţat într-un comunicat comandamentul forţelor navale ucrainene, evocând "informaţii potrivit cărora doi marinari ucraineni au fost răniţi".

Mai devreme în cursul serii, forţele navale ucrainene au acuzat Rusia că a deschis focul asupra navelor lor care încercau să intre din Marea Neagră în strâmtoarea Kerci, care separă Crimeea de Rusia şi prin care se face accesul în Marea Azov.

"Vedetele blindate de artilerie Berdiansk şi Nikopol au fost lovite de tiruri ale duşmanului şi nu mai pot naviga. Remorcherul Iani Kapu a fost constrâns să se oprească", se precizează în comunicatul Forţelor navale ucrainene.

La rândul ei, Garda de coastă rusă a acuzat Ucraina că nu a anunţat în avans deplasarea convoiului de nave, ceea ce Kievul neagă, şi a afirmat că navele ucrainene efectuau manevre periculoase ignorându-le instrucţiunile în scopul de a alimenta tensiunile, relatează Reuters.

Politicienii ruşi au denunţat acuzele Kievului, afirmând că incidentul pare o tentativă calculată a lui Petro Poroşenko de a-şi spori popularitatea înainte de alegerile de anul viitor.

Tensiunile din jurul Mării Azov au cunoscut o bruscă escaladare duminică, Ucraina acuzând Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare, situată între Crimeea şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.

Potrivit marinei ucrainene, nave ale Gărzii de coastă ruse au lovit duminică unul dintre remorcherele sale în Marea Neagră în largul Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Moscova, în cadrul unor "acţiuni agresive pe faţă împotriva navelor ucrainene", înainte de a le împiedica să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”