Ucraina a anunţat că a recucerit mai multe zone

Ucraina a anunţat că a recucerit mai multe zone

Ucraina a anunţat că a recucerit mai multe zone după invazia rusă, în timp ce luptele în mai multe zone au continuat pentru a şaptea zi, relatează miercuri dpa.

Potrivit unor surse militare, în Makarov, la vest de regiunea Kiev, a fost reluat controlul, ca şi în apropiere de Horlivka, în regiunea Donbas. Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

În regiunea Jitomir au fost ucise patru persoane şi cinci rănite într-un atac aerian.

Potrivit autorităţilor ucrainene, atacurile aeriene au provocat de asemenea 130 de răniţi în oraşul-port Mariupol (sud). AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen