Ucraina: 76 de persoane eliberate într-un schimb de prizonieri cu Rusia (Kiev)

Ucraina: 76 de persoane eliberate într-un schimb de prizonieri cu Rusia (Kiev)

Şaptezeci şi şase de ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat Kievul marţi, fără a dezvălui numărul ruşilor care au fost predaţi Moscovei, relatează AFP.

"Am făcut un schimb care a vizat 60 de militari, între care zece ofiţeri. Şaisprezece civili s-au întors de asemenea la noi", a anunţat pe Telegram vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk.

Potrivit ei, este vorba despre al cincilea schimb de prizonieri de la începutul invaziei ruse din Ucraina, pe 24 februarie.

Un precedent schimb a avut loc vineri, 15 aprilie, după negocieri "tensionate" în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, parţial sub control rusesc, potrivit Kievului, care nu a furnizat alte amănunte.

Cu o zi înainte, 30 de ucraineni au fost eliberaţi în cadrul unui alt schimb, după ce 26 au fost eliberaţi mai devreme în cursul lunii.

Pe 1 aprilie, preşedinţia ucraineană a anunţat că a făcut un schimb în urma căruia au fost eliberaţi 86 dintre militarii săi.

Luni, serviciile de securitate ucrainene au publicat o înregistrare video cu deputatul şi omul de afaceri Viktor Medvedciuk, apropiat al preşedintelui Vladimir Putin şi în prezent deţinut, în care acesta cerea să fie eliberat în schimbul unor soldaţi şi civili din oraşul asediat Mariupol.

În Rusia, televiziunea publică a difuzat în aceeaşi zi apelurile a doi prizonieri, identificaţi ca fiind britanicii Shaun Pinner şi Aiden Aslin, care au afirmat că au fost capturaţi în timpul luptelor din Ucraina şi i-au solicitat premierului Boris Johnson să negocieze eliberarea lor în schimbul lui Viktor Medvedciuk.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”