UB: Afirmațiile lui Victor Ponta - nefondate; solicitarea de retragere a titlului de doctor - firească

UB: Afirmațiile lui Victor Ponta - nefondate; solicitarea de retragere a titlului de doctor - firească

Afirmațiile lui Victor Ponta la adresa Universității din București sunt ''nefondate'' și ''denigratoare'', susțin reprezentanții UB, potrivit cărora solicitarea de retragere și de anulare a titlului și a diplomei de doctor în cazul fostului premier este firească și se sprijină pe dovezi.

"În Consiliul de Administrație din data de 2 martie s-a discutat, între altele, postarea pe pagina de Facebook a dlui Victor Viorel Ponta a unor remarci denigratoare la adresa conducerii Universității din București, preluate și difuzate în mass-media. Privitor la această chestiune, Universitatea din București face următoarele precizări: afirmația dlui Victor Ponta că în mandatul 2012 — 2016, ca și ulterior, Universitatea din București ar fi avut o conducere 'securistă' este calomnioasă. Falsitatea acestei afirmații poate fi dovedită fie și numai prin accesarea, pe site-ul UB, a certificatelor CNSAS eliberate pentru membrii conducerii instituției", se arată într-un comunicat al UB remis, vineri, AGERPRES.

Reprezentanții Universității consideră "la fel de nefondată" și afirmația că echipa managerială a UB a fost impusă de către președintele în exercițiu în 2012, Traian Băsescu.

"Decizia Comisiei de Etică a Universității din București referitoare la plagiatul din teza de doctorat a dlui Victor Ponta a fost tranșantă și lipsită de echivoc, bazată pe identificarea unui larg material probatoriu. Solicitarea de retragere și de anulare a titlului și a diplomei obținute în mod fraudulos de către dl Victor Ponta este firească și se sprijină pe dovezi incontestabile. Rezultatele analizei efectuate de către Comisia de Etică a Universității din București pot fi în continuare consultate pe site-ul instituției, la adresa http://www.unibuc.ro/n/organizare/comisia-de-etica/Arhiva_cazuri.php ", informează comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, Universitatea din București face aceste precizări pentru a evita creditarea, în spațiul public, a unor informații false ce ar putea leza prestigiul instituției și își reafirmă hotărârea de a consolida, în spiritul adevărului și al dreptății, etica și integritatea academică în învățământul românesc, fără nicio părtinire politică, indiferent cine sunt persoanele vizate.

Fostul premier Victor Ponta a declarat marți că România are în 2016 metode și mentalități tipice anilor '50 , referindu-se la faptul că Universitatea din București a solicitat Ministerului Educației să dispună anularea ordinului prin care acestuia i s-a conferit titlul de doctor.

"În anii '50, comuniștii veniți la conducerea Universității din București dădeau afară oamenii pe criterii strict politice!
În 2011, câțiva securiști au fost impuși de Băsescu la conducerea Universității și de atunci fac același lucru — decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 și finalizată în 2003, cu un subiect 'Curtea Penală Internațională' pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani. Au făcut o Comisie DOAR pentru mine și cer retragerea unui titlu obținut legal DOAR pentru mine). Nu mă consolează faptul că voi câștiga iar în justiție (așa cum am mai câștigat deja până acum)! Regret că România are în 2016 metode și mentalități tipice anilor '50, că instituții fundamentale sunt conduse de oameni 'dirijați' de propriile lor slăbiciuni și 'schelete din dulap'. Și regret că numele Universității este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere. Dar sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Și în anii '50 și în 2016 ticăloșia are și oameni care nu se lasă speriați!", a scris Ponta, pe Facebook.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!