Twitter ia măsuri împotriva postărilor responsabililor politici care îi încalcă regulile

Twitter ia măsuri împotriva postărilor responsabililor politici care îi încalcă regulile

Twitter a decis joi să înăsprească tonul împotriva postărilor unor responsabili politici care îi încalcă regulile, atunci când aceştia incită, spre exemplu, la violenţă, reţeaua socială anunţând măsuri care i s-ar putea aplica inclusiv preşedintelui american Donald Trump, informează AFP.

Tweet-urile respective vor fi precedate de un mesaj care va explica că acestea contravin regulilor reţelei sociale, dar că sunt totuşi difuzate în 'interesul marelui public', detaliază Twitter.

'Participarea la dezbaterea publică include oferirea posibilităţii ca fiecare să vorbească despre subiecte care îl preocupă; acest lucru poate fi deosebit de important atunci când este vorba despre responsabili guvernamentali sau politici', explică Twitter.

'Prin poziţia lor, aceşti responsabili au o influenţă enormă şi spun câteodată lucruri ce pot fi considerate controversate sau invită la dezbatere şi la discuţie', adaugă reţeaua socială.

De asemenea, 'există anumite cazuri în care este în interesul publicului de a avea acces la anumite tweet-uri, chiar şi atunci când, în mod normal, ele contravin regulilor noastre. În aceste ocazii foarte rare, vom plasa un avertisment, un ecran pe care va trebui da clic înainte de a vedea tweet-ul, pentru a aduce context şi claritate'.

Pe lângă acest avertisment, Twitter prevede să le ofere tweet-urilor respective mai puţină vizibilitate pe reţeaua socială, astfel încât nu vor putea apărea în modurile programate pentru a cenzura conţinuturile cu caracter sensibil.

Noua regulă li se va aplica responsabililor guvernamentali, aleşilor şi candidaţilor într-un scrutin electoral sau la un post guvernamental, ale căror conturi au peste 100.000 de abonaţi. Va trebui, se asemenea, ca respectivul cont să fie certificat de Twitter.
Aceste măsuri, care se vor aplica mesajelor postate începând de joi, dar nu şi celor anterioare, au fost anunţate la o zi după o nouă salvă de atacuri ale preşedintelui american împotriva reţelei sociale, pe care o acuză că îl cenzurează.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!