TVR caută persoane care să facă parte din publicul diferitelor sale emisiuni

TVR caută persoane care să facă parte din publicul diferitelor sale emisiuni

Televiziunea Română vrea să cumpere "servicii de asigurare a publicului spectator" pentru diferite emisiuni ale sale, pentru care estimează să plătească o sumă de 145.000 de lei, fără TVA.

TVR caută persoane care să facă parte din publicul diferitelor sale emisiuni (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unui anunţ recent al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), TVR vrea să încheie un contract de achiziţie servicii de asigurare a publicului spectator pentru diferitele emisiuni ale sale.

Locul principal de prestare a acestor servicii va fi sediul TVR din Bucureşti.

În acest sens, va fi încheiat un contract de achiziţii publice, valoarea estimată fără TVA a acestuia fiind de 145.000 de lei.

Contractul va fi încheiat prin procedura de negociere, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

La această procedură, TVR estimează că vor participa trei agenţi economici care furnizează astfel de servicii de asigurare a publicului spectator.

Durata contractului va fi de 12 luni, începând de la data atribuirii sale.

Termenul limită pentru primirea ofertelor în acest sens este 4 iunie, ora 11.00. Ofertele vor fi deschise în aceeaşi zi, de la ora 12.00, la sediul SRTv din Bucureşti.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…