Ţuţuianu: O candidatură independentă la prezidenţiale a Gabrielei Firea ar putea fi susţinută de PRO România
O candidatură independentă la alegerile prezidenţiale a actualului primar al Capitalei, Gabriela Firea, ar putea să fie susţinută de PRO România, a declarat, luni, la RFI, senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al partidului.
El a afirmat, de asemenea, că una dintre variantele partidului pentru prezidenţiale ar putea fi şi Sorin Cîmpeanu.
"Una dintre propunerile noastre este legată de domnul Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educaţiei. A şi gestionat funcţia de prim-ministru o perioadă scurtă de timp şi a lăsat o impresie bună oamenilor, în general, dar cred că pot fi luate în discuţie şi alte variante. Eu n-am nicio rezervă în a vă spune că o candidatură, de exemplu, independentă a doamnei Firea ar putea să fie susţinută de PRO România", a spus Ţuţuianu.
Întrebat dacă au avut loc discuţii cu Gabriela Firea în acest sens, Adrian Ţuţuianu a răspuns: "Eu nu am avut o asemenea discuţie şi nu pot să fac o asemenea discuţie, atâta timp cât nu am convenit că ar putea fi una din soluţii, în cadrul conducerii centrale a PRO România. Vom discuta săptămâna viitoare care sunt posibilele opţiuni şi vom accelera procesul de desemnare a candidatului PRO România pentru alegerile prezidenţiale".
Potrivit lui Ţuţuianu, PRO România ar putea susţine candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu la Preşedinţie, cu condiţia ca liderul ALDE să plece de la guvernare şi să nu mai susţină actuala majoritate.
"În urmă cu vreo patru-cinci luni de zile şi eu şi Victor Ponta am spus că am putea susţine candidatura domnului Tăriceanu, cu condiţia să plece de la guvernare şi să nu mai susţină această majoritate", a afirmat vicepreşedintele PRO România.
Chestionat dacă această condiţie este valabilă şi acum, senatorul a precizat: "În opinia mea, da, este o opinie personală. Nu poate fi unul la Putere, unul în Opoziţie şi să ai candidat comun".
Adrian Ţuţuianu a mai spus că PRO România îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale în luna septembrie.
"Îl vom desemna la începutul lunii septembrie. Cunoaşteţi deja că Victor Ponta a lansat ideea unei candidaturi comune susţinute de PSD, PRO România şi ALDE, în ideea de a asigura un echilibru pe scena politică naţională (...). Nu ştiu dacă această propunere a noastră va avea susţinerea celorlalte două partide. După cum decurg lucrurile, probabil că vor fi candidaturi separate", a arătat Ţuţuianu la RFI. AGERPRES