Țuțuianu: Directorul SRI a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor, inclusiv cele cu Justiția, care nu mai corespund
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor cu alte instituții, inclusiv din domeniul Justiției, care nu mai corespund criteriilor de necesitate, actualitate și utilitate, a anunțat, marți, președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI, Adrian Țuțuianu.
El a spus că Eduard Hellvig a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor care nu mai corespund realităților juridice.
"În urma analizei realizate la SRI din dispoziția domnului Hellvig s-a constatat că unele documente de cooperare nu mai corespund realităților juridice și nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii acestora, iar altele dintre aceste protocoale și-au atins obiectivele. Ca urmare, directorul SRI a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor aflate în această situație, cu notificarea cosemnatarilor, inclusiv a protocoalelor din domeniul Justiției, care nu mai corespund criteriilor de necesitate, actualitate și utilitate", a spus Țuțuianu.
Potrivit lui Țuțuianu, la ședință s-a reiterat nevoia unui cadru normativ modern, care să permită SRI să funcționeze în condiții optime.
"Legat de protocoalele încheiate între Parchete și SRI, vă precizez că există un protocol încheiat în 4.02.2009 între SRI și Parchetul de pe lângă ÎCCJ. El are la bază Legea 14/1991, Legea 51/1992, Codul de procedură penală, Legea privind protecția informațiilor clasificate, Legile de organizare a DNA, DIICOT sau Legea 78/2000 privind combaterea unor fapte de corupție. Există hotărâri ale CSAT din 2004 și 2007 care prevedeau cooperarea dintre SRI și Ministerul Public, iar strategia de apărare 2015-2019 prevede încheierea unor protocoale interinstituționale între instituțiile și autoritățile care au rol în asigurarea securității naționale", a menționat Țuțuianu.
AGERPRES