Turneul mondial al cântăreţei Taylor Swift, „Eras Tour”, a obţinut în 2023 încasări record de 1 miliard de dolari

Turneul mondial al cântăreţei Taylor Swift, „Eras Tour”, a obţinut în 2023 încasări record de 1 miliard de dolari

Cântăreaţa americană Taylor Swift a stabilit un nou record: turneul ei mondial, „Eras Tour”, a obţinut încasări estimate la 1,04 miliarde de dolari din vânzările de bilete - primul turneu din istorie care depăşeşte pragul de 1 miliard de dolari într-un singur an -, potrivit datelor publicate de revista muzicală Pollstar, informează variety.com.

Turneul cântăreţei Taylor Swift s-a clasat pe primul loc în clasamentul vânzărilor de bilete

Turneul cântăreţei Taylor Swift s-a clasat pe primul loc în clasamentul vânzărilor de bilete

Turneul cântăreţei Taylor Swift s-a clasat pe primul loc în clasamentul vânzărilor de bilete în perioada de 12 luni cuprinsă între 17 noiembrie 2022 şi 15 noiembrie 2023. În această perioadă, „Eras Tour” a vândut 4,35 milioane de bilete pentru 60 de concerte. Pe lângă încasările din bilete, Pollstar a estimat că vânzările de merchandising asociate acestui turneu au fost de aproximativ 200 de milioane de dolari în perioada menţionată.

Iar Taylor Swift ar putea să doboare recorduri şi în perioada următoare. Pollstar anticipează că vânzările de bilete pentru „Eras Tour” în următoarea perioadă de eligibilitate din cadrul box-office-ului muzical ar putea atinge, din nou, pragul de 1 miliard de dolari şi să ducă astfel încasările totale ale turneului la peste 2 miliarde de dolari. Taylor Swift a adăugat alte câteva zeci de concerte în turneul ei mondial, atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări ale lumii.

Managerii artistei americane au spus că nu vor dezvălui datele aferente încasărilor obţinute de turneul mondial „Eras Tour” nici măcar după încheierea acestuia, în noiembrie 2024, aşadar aceste totaluri reprezintă proiecţii estimate de jurnaliştii de la Pollstar.

Topurile Boxscore ale revistei Billboard folosesc doar datele oficiale trimise de echipele artiştilor, iar în absenţa rezultatelor transmise de echipa lui Taylor Swift, turneul cântăreţei Beyonce este cel care s-a clasat pe primul loc în topul încasărilor din 2023, cu 570,5 milioane de dolari. Niciun concert susţinut de Taylor Swift nu apare în topul Boxscore al revistei Billboard, care conţine cele mai profitabile 30 de turnee ale anului.

În această săptămână, cântăreaţa Taylor Swift, în vârstă de 33 de ani, a fost desemnată „Personalitatea anului 2023” de revista Time. Un film alcătuit din imagini înregistrate în timpul concertelor sale susţinute în cadrul turneului „Eras Tour” a fost proiectat în cinematografe şi a obţinut încasări de 250 de milioane de dolari în box-office-ul mondial.

Următoarele poziţii din clasamentul Pollstar dedicat celor mai profitabile 10 turnee mondiale din 2023 sunt ocupate de următorii artişti: Beyonce, Bruce Springsteen & The E Street Band, Coldplay, Harry Styles, Morgan Wallen, Ed Sheeran, Pink, The Weeknd şi Drake.

În total, încasările obţinute de industria concertelor pentru cele mai profitabile 100 de turnee din 2023 au crescut cu 46% faţă de anul trecut şi au ajuns la valoarea record de 9,17 miliarde de dolari, potrivit Pollstar. Numărul spectatorilor a crescut cu 18,4%, prin prisma biletelor vândute, şi a ajuns la 70,1 milioane (comparativ cu 59,2 milioane în 2022).

Potrivit Pollstar, toate vânzările de bilete au fost calculate în dolari americani şi au la bază rapoarte oficiale de box-office în combinaţie cu vânzări estimate de bilete în funcţie de capacităţile spaţiilor de concerte, date provenite din istoricul vânzărilor de bilete înregistrate de Pollstar şi alte documente. Revista Pollstar este deţinută de Oak View Group, o companie globală dedicată spaţiilor pentru sport şi divertisment, înfiinţată de Tim Leiweke şi Irving Azoff în 2015.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Loredana, se pare, a intrat în ultima fază...

2 De citit...

3 VIDEO A fost descoperit prostul anului în România

4 Cine este milionarul român care a sărbătorit alături de Donald Trump, la Mar-a-Lago

5 „Obișnuiți-vă cu ideea / ”. Semnificația pozei, devenită virală, cu Elon Musk în timp ce cară o chiuvetă la Casa Alba