Turismul extrem, noua obsesie a miliardarilor lumii: „Cu cât ești mai aproape de moarte, cu atât te simți mai viu“ FOTO

Turismul extrem, noua obsesie a miliardarilor lumii: „Cu cât ești mai aproape de moarte, cu atât te simți mai viu“ FOTO

Tragedia petrecută pe submersibilul Titan evidențiază un trend în expansiune: turismul extrem pentru cei mai bogați oameni, în unele dintre cele mai periculoase locuri de pe Pământ.

Miliardarii plătesc sume exorbitante pentru experiențe unice FOTO Facebook/White Desert Antarctica

Miliardarii plătesc sume exorbitante pentru experiențe unice FOTO Facebook/White Desert Antarctica

250.000 de dolari: atât a costat biletul pentru aventura în adâncurile Oceanului Atlantic. De fapt, acesta a fost prețul biletului către moarte pentru pasagerii aflați pe submersibilul Titan.

Turismul extrem pentru unii dintre cei mai bogați oameni din lume, miliardari dispuși să plătească sume exorbitante pentru experiențe unice, este o nișă în creștere, relatează publicația Wired. Așa au apărut tot mai multe companii care să faciliteze aceste aventuri periculoase pentru cei superbogați. OceanGate – care făcea excursii la locul în care se află epava Titanicului , pentru 250.000 de dolari de persoană, este doar una dintre aceste companii.

Un alpinist profesionist din Seattle, Garret Madison, oferă prin compania sa, Madison Mountaineering, expediții personalizate către vârfuri mai puțin cunoscute din Himalaya. El spune că rata medie de deces pe Everest este de 1% - o cifră mai mare decât aceea înregistrată în rândul militarilor americani implicați în conflicte recente.

După pandemie, acesta a observat că unii miliardari au început să rezerve expediții întregi. „Un client a cumpărat o expediție întreagă pentru a escalada Masivul Vinson din Antarctica, pentru 200.000 de dolari. E cel mai recent trend: miliardarii care își doresc propria aventură privată cu prietenii și care zboară în Antarctica cu un avion privat. Este nivelul următor“, a declarat Madison.

Despre expedițiile sale montane spune că oferă un confort minim. Cel mai mare lux este în tabăra de la bază Everestului: dușuri cu apă caldă și un cort de luat masa, cu un ecran de proiecție pentru filme. Acestea sunt facilitățile excursiei de 75.000 de dolari. „Băieții care vin în expedițiile mele vor să sufere puțin, așa simt ei că trăiesc. Altfel, s-ar caza la un hotel de cinci stele, pe undeva“, a adăugat alpinistul.

Cu toate acestea, există și oferte de lux în această nișă a turismului extrem. Compania White Desert Antarctica oferă cazare premium lângă Polul Sud pentru 15.000 dolari pe noapte, în căbănuțe mobilate opulent, unde turiștii au la dispoziție și bucătari privați. Miliardarul britanic Hamish Harding, care a murit pe submersibilul Titan , a făcut și el această călătorie în Antarctica.

Grace Lordan, profesor în Științe comportamentale la London School of Economics, spune că aceste expediții periculoase au înlocuit articolele de lux pentru miliardarii lumii, care caută senzații tari.

Pe vremuri era vorba despre achiziții materiale și filantropie. Acum, plăcerea este mai greu de atins și produsele de lux sunt mult mai accesibile maselor. Iar antreprenorii, care au o toleranță mai mare la risc, își doresc din ce în ce mai mult experiențe pe care foarte puțină lumea le-a mai avut“, a explicat Lordan.

Mulți miliardari au acumulat averea prin tranzacții digitale, astfel că aceste expediții de explorare – escaladarea unui munte sau traversarea oceanului – reprezintă pentru ei o modalitate de a-și testa limitele fizice în fața unui pericol de moarte.

Este vorba, în mare măsură, despre bărbați cu vârste cuprinse între cincizeci și șaizeci de ani, care vor să simtă că trăiesc. Vor, mai degrabă, să traverseze cascada de gheață Khumbu sau zona morții de pe Everest, decât să stea la birou și să vadă pe un ecran cum le crește averea. Cu cât ești mai aproape de moarte, cu atât de simți mai viu“, a mai spus profesor Grace Lordan.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…