Turcia/alegeri: Premierul Davutoglu a demisionat, dar va asigura gestionarea problemelor curente până la formarea noului guvern

Turcia/alegeri: Premierul Davutoglu a demisionat, dar va asigura gestionarea problemelor curente până la formarea noului guvern

Premierul turc Ahmet Davutoglu a demisionat marți, urmând procedura legală după alegerile parlamentare organizate duminică, dar el va asigura administrarea afacerilor curente ale executivului până la formarea unui nou guvern, transmit Reuters și AFP.

Formațiunea lui Davutoglu, Partidul Justiției și al Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), a pierdut majoritatea în parlament în urma scrutinului de acum două zile, fiind forțat să opteze fie pentru varianta formării unui guvern de coaliție cu un partid de opoziție, fie pentru cea a unui guvern minoritar.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acceptat demisia lui Ahmet Davutoglu și i-a solicitat acestuia să asigure gestionarea problemelor curente ale guvernului până la formarea unui nou executiv, a anunțat președinția turcă.

Conform rezultatelor parțiale, AKP s-a clasat în fruntea scrutinului desfășurat duminică, dar nu a obținut decât 40,8% din sufragii, pierzând aproape 10% în raport cu scorul său de acum patru ani (49,9%). El nu a obținut decât 258 din cele 550 de locuri de deputați, net sub majoritatea absolută de 276.

Cele trei partide din opoziție au declarat înaintea scrutinului că vor refuza să formeze un guvern de coaliție cu AKP, dar speculațiile întrevăd această posibilitate.

Partidul Democrat al Poporului (HDP, kurd) a creat surpriza în alegeri, reușind să depășească pragul impus de 10 % pentru a trimite aleși în Parlament. Mare învingătoare a scrutinului, mișcarea condusă de Selahattin Demirtas a reunit 13,1% din sufragii și a obținut 80 de locuri. Celelalte două principale concurente ale partidului aflat la putere, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) și Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP, de dreapta), au obținut 25% și, respectiv, 16,3% din voturi, totalizând 133, respectiv 80 de locuri.

Dacă niciun guvern nu va fi constituit în 45 de zile, președintele Erdogan ar putea dizolva Parlamentul și rechema alegătorii la urne. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…