Turcia va rămâne în Siria ''până când acest popor va fi liber'' (Erdogan)

Turcia va rămâne în Siria ''până când acest popor va fi liber'' (Erdogan)

Turcia îşi va menţine o prezenţă militară în nordul Siriei "până când acest popor va fi liber", a declarat marţi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, criticând "aşa-zisele" alegeri care s-au desfăşurat recent în această ţară, potrivit AFP.

"Vom continua să rămânem în această ţară până când poporul sirian, vecinul şi fratele nostru, îşi va regăsi libertatea, pacea şi securitatea", a declarat Erdogan într-un discurs la Ankara.

Turcia a efectuat din 2016 trei incursiuni militare în nordul Siriei pentru a combate gruparea jihadistă Statul Islamic şi miliţia kurdă Unităţile de protecţie a poporului (YPG).

În nordul acestei ţări devastate din 2011 de un război civil, Ankara sprijină militar grupuri rebele care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Aceste zone sunt supuse influenţei Ankarei din cauza prezenţei sale militare, dar mai ales din cauza dependenţei lor economice de Turcia.

Autorităţile provinciei Idlib, ultimul bastion important jihadist şi rebel, au început astfel luna trecută să înlocuiască lira siriană, în curs de devalorizare, prin moneda turcă în tranzacţiile curente.

În discursul său de marţi, Erdogan a criticat vehement "aşa-zisele" alegeri legislative organizate duminică în Siria, un scrutin calificat luni drept "trucat" de Washington.

"Ce, acestea sunt alegeri? Unde sunt ţările care se declară avansate din punct de vedere democratic? La ONU nimeni nu spune: 'Ce sunteţi pe cale să faceţi?' Oamenii votează cu mâinile legate", a întrebat retoric preşedintele turc.

Erdogan a mai afirmat că Turcia "urmăreşte îndeaproape" situaţia în Libia, unde Ankara susţine guvernul de la Tripoli în faţa forţelor mareşalului Khalifa Haftar, sprijinit în special de Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite.

Semn al unor puternice tensiuni, parlamentul egiptean a aprobat luni o posibilă intervenţie armată în Libia dacă forţele guvernului de la Tripoli, sprijinite de Ankara, îşi continuă înaintarea spre estul ţării.

"Nimeni să nu-şi ia dorinţele drept realităţi, noi nu o vom permite", a declarat Erdogan, fără a menţiona totuşi în mod explicit Egiptul. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Loredana, se pare, a intrat în ultima fază...

2 Doar simple speculații?

3 „Fecioara de gheață”, prima nominalizare pentru o funcție a președintelui ales al SUA

4 Unul dintre favoriții lui Trump la șefia Pentagonului a fost susținător al generalului Ciucă la dezbaterea de la Antena 3!

5 Francis Fukuyama / Ce înseamnă acum Trump pentru America