Turcia va ajuta UE în criza migranților în schimbul unui sprijin financiar și a reluării negocierilor de aderare (proiect de concluzii)
Turcia va ajuta Uniunea Europeană să gestioneze fluxul de migranți, care a pus sub semnul întrebării viitorul zonei Schengen, în schimbul unui ajutor financiar și a reluării discuțiilor privind aderarea țării la UE, potrivit unui proiect de concluzii ale summitului UE-Turcia, prevăzut pentru duminică după-amiază la Bruxelles, relatează Reuters.
"Ambele părți își vor intensifica, așa cum s-a convenit și cu efect imediat, cooperarea activă asupra migranților care nu au nevoie de protecție internațională, împiedicând ajungerea acestora în Turcia și UE, asigurând aplicarea prevederilor acordului bilateral de readmisie și trimiterea înapoi în țările de origine a migranților care nu au nevoie de protecție internațională", se arată în proiectul de concluzii consultat de Reuters.
În schimb, Turcia va primi trei miliarde de euro ajutor inițial pentru a putea face față numărului mare de refugiați aflați pe teritoriul său. Suma ar putea fi modificată ulterior în funcție de evoluția situației, se precizează în proiect.
Uniunea Europeană va deschide de asemenea în decembrie următorul capitol al negocierilor cu Turcia în discuțiile de aderare la UE începute în 2005 și va pregăti noi capitole pentru discuții în primele trei luni ale anului viitor.
UE intenționează de asemenea să ridice în octombrie 2016 obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE dacă Ankara îndeplinește anumite criterii prevăzute în foaia de parcurs convenită, se arată în proiect, care ar putea fi însă modificat după discuțiile ce vor începe la 15:00 GMT la Bruxelles. AGERPRES