Turcia refuză să acrediteze un jurnalist care relata pentru presa germană

Turcia refuză să acrediteze un jurnalist care relata pentru presa germană

Autorităţile turce au respins acreditările de presă ale unui jurnalist freelancer care relata pentru postul de radio public german Norddeutscher Rundfunk (NDR), după ce alte două companii media din Germania au anunţat vineri că jurnaliştii lor nu au primit acreditări, informează duminică dpa.

Halil Gulbeyaz a fost acreditat timp de doi ani la rând pentru NDR, a anunţat sâmbătă postul public de radio german ARD.

"Doar mi-am făcut datoria ca jurnalist şi cu acest refuz nu voi mai putea să-mi continui cariera în Turcia. Acesta reprezintă o restrângere a libertăţii de informare", a declarat Gulbeyaz, care locuieşte la Berlin.

Joerg Brase, şeful biroului din Istanbul al postului televiziunii de stat germane ZDF, şi Thomas Seibert, jurnalist cu o vechime de 22 de ani la cotidianul Tagesspiegel, cu sediul la Berlin, nu au primit acreditări din partea Turciei, au confirmat vineri angajatorii lor.

Decizia nu a fost motivată în niciun fel. Ambii reporteri au primit pur şi simplu un e-mail prin care erau informaţi că legitimaţiile lor de presă nu au mai fost reînnoite.

Mulţi corespondenţi străini aşteaptă să afle dacă acreditările le vor fi reînnoite pentru anul 2019. Mai multor jurnalişti li s-a refuzat accesul la o întâlnire care a avut loc joi între ministrul de finanţe al Turciei şi un vicepreşedinte al Comisiei Europene, scrie dpa. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!