
Turcia: Preşedintele Erdogan anunţă interdicţii de circulaţie în weekend în 31 de provincii
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni seară că în viitorul weekend va fi impusă o interdicţie de circulaţie a persoanelor în 31 de oraşe şi provincii din Turcia în scopul limitării răspândirii noului coronavirus, informează dpa.
Măsura se va aplica inclusiv în metropola Istanbul şi în capitala Ankara, afectând în total 63 de milioane dintre cele 83 de milioane de locuitori ai Turciei.
Într-o intervenţie televizată, şeful statului turc a afirmat că interdicţia de circulaţie, valabilă 48 de ore, va începe vineri la miezul nopţii (21:00 GMT).
O măsură similară a fost anunţată vinerea trecută cu numai două ore înaintea intrării în vigoare. Anunţul a creat haos în rândul locuitorilor, care au ieşit din case pentru a-şi cumpăra bunurile de strictă necesitate, ignorând toate măsurile de distanţare socială care erau în vigoare.
De această dată, Erdogan a precizat că interdicţiile de circulaţie în timpul weekendurilor vor fi impuse câte săptămâni va fi nevoie. El le-a cerut conaţionalilor să stea în case, în pofida faptului că vremea frumoasă reprezintă o tentaţie în plus pentru populaţie.
Ministrul sănătăţii turc Fahrettin Koca a anunţat că până luni seară numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 în Turcia a ajuns la 1.296. Începând din 11 martie, în Turcia 61.049 de persoane au contractat noul coronavirus. AGERPRES