Turcia: Partidul lui Erdogan cere oficial repetarea alegerilor la Istanbul

Turcia: Partidul lui Erdogan cere oficial repetarea alegerilor la Istanbul

Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a depus contestaţia pentru anularea alegerilor municipale la Istanbul şi repetarea scrutinului, a informat marţi canalul CNN Turk, preluat de Reuters.

Rezultatele iniţiale ale alegerilor desfăşurate pe 31 martie au indicat victoria lui Ekrem Imamoglu, candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie, la o foarte mică diferenţă de reprezentantul AKP.

Victoria opoziţiei ar pune capăt unei perioade de 25 de ani de control exercitat asupra acestui important centru de putere de AKP şi predecesorii săi islamişti.

Potrivit CNN Turk, vicepreşedintele AKP, Ali Ihsan Yavuz, a depus la Înalta Comisie Electorală (YSK) cererea de anulare a alegerilor şi de repetare a lor, cerere însoţită de trei valize pline cu documente.

Dacă această contestaţie va fi aprobată, noile alegeri trebuie să aibă loc în prima duminică după 60 de zile de la votul iniţial, ceea ce înseamnă data de 2 iunie.

Dacă va fi respinsă, rezultatele vor fi considerate definitive şi învingătorul îşi va primi mandatul.

AKP a pierdut deja controlul asupra capitalei Ankara, precum şi al altor oraşe importante.

O înfrângere la Istanbul, unde Erdogan a fost primar în anii 1990, ar însemna o lovitură şi mai grea pentru actualul preşedinte.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!