Turcia: O jurnalistă a fost arestată pentru o postare pe Twitter în care denunță corupția

Turcia: O jurnalistă a fost arestată pentru o postare pe Twitter în care denunță corupția

Jurnalista turcă Sedef Kabas a fost arestată marți pentru o postare pe Twitter în care denunța corupția din Turcia și le cerea turcilor să nu uite numele judecătorului care a dispus neînceperea urmăririi penale în scandalul de corupție ce a lovit regimul de la Ankara în urmă cu un an, transmite AFP.

Un tribunal din Istanbul a decis urmărirea în justiție a jurnalistei pentru că a ''prezentat drept ținte persoane însărcinate cu lupta contra terorismului'', a spus avocatul jurnalistei, Celal Ulgen, care a denunțat procedura ca fiind ilegală.

Pe de altă parte, într-o procedură separată, un alt jurnalist, Mehmet Baransu, critic vehement la adresa regimului de la Ankara, a fost reținut marți pentru a patra oară, însă a fost eliberat după câteva ore.

Baransu este jurnalist de investigații la cotidianul Zaman, apropiat al mișcării islamiste a imamului Fethullah Gülen, fost aliat al lui Erdogan, dar care a devenit principalul său adversar.

Recep Tayyip Erdogan, ales președinte al Turciei în luna august, a promis să neutralizeze confreria lui Gülen.

La începutul acestei luni, mai mulți jurnaliști de opoziție au fost arestați. Dintre aceștia, Hidayet Karaca, directorul canalului de televiziune Samanyolu, a fost deja inculpat pentru 'terorism'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?