Turcia nu reușește să ne răzbune la Euro 2024. Olanda supraviețuiețe miraculos și e în semifinale
Olanda va juca miercuri (22.00, Dortmund) în semifinalele Euro 2024, după ce a reușit să treacă de Turcia, excelentă timp de 60 de minute.
Weghorst a revitalizat Olanda în meciul cu Turcia, la Euro 2024. Foto Facebook
Elevii lui Vincenzo Montella, susținuți de un public furibund pe stadionul din Berlin, au pus la respect în prima repriză Olanda, echipă care a eliminat România în optimile de finală. Golul a venit logic, Akaydin punând capul la o centrare perfectă a starului Arda Guler (35).
Tot turcii au fost cei care și-au înghesuit adversarii în propria jumătate, beneficiind și de faptul că arbitrul Clement Turpin nu a tolerat jocul dur al naționalei Orange, așa cum a făcut neamțul Zwayer în meciul cu noi. Timp de 60 de minute, otomanii au zburdat pe teren, însă ușor-ușor, olandezii, cu Weghorst trimis în teren la disperare, au reușit să echilibrez disputa.
Olanda a întors rezultatul în 6 minute
De Vrij a reușit să aducă egalarea (70), din pasa lui Depay, pentru ca șase minute mai târziu Muldur să marcheze în proprie poartă golul victoriei Țărilor de Jos, la un ”assist” al ”killerului” lui Mogoș, Dumfries.
Olanda merge în semifinale, unde va întâlni miercuri Anglia, o echipă ieșită din formă, dar care obține calificări cu forcepsul. În cealaltă semifinală, Spania și Franța se bat marți la Munchen pentru un loc în marea finală a Euro 2024.
Euro 2024, sferturi de finală
Vineri 5 iulie
Spania - Germania (Stuttgart) 1-1 (2-1 după prelungiri)
Portugalia - Franța (Hamburg) 0-0 (3-5 la lovituri de departajare)
Sâmbătă 6 iulie
Anglia - Elveția (Dusseldorf) 1-1 (5-3 la lovituri de departajare)
Olanda - Turcia (Berlin) 2-1
Euro 2024, semifinale
Marţi 9 iulie
Spania - Franța (Munchen, 22:00)
Miercuri 10 iulie
Anglia - Olanda (Dortmund, 22:00)
FINALA
Duminică 14 iulie
câştigătoarea meciului 49 - câştigătoarea meciului 50 (Berlin, 22:00)
Sursa: adevarul.ro