Turcia își recheamă ambasadorul din Germania după recunoașterea genocidului contra armenilor de către Bundestag

Turcia își recheamă ambasadorul din Germania după recunoașterea genocidului contra armenilor de către Bundestag

Turcia își recheamă ambasadorul din Germania, pentru consultări, după ce Bundestagul (camera inferioară a parlamentului federal de la Berlin) a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție prin care se recunoaște genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, a anunțat joi premierul turc Binali Yildirim, citat de Reuters.

Ambasadorul Turciei în Germania a fost rechemat în țară pentru consultări — a spus șeful executivului turc într-un discurs rostit la Ankara, citat de agenția de presă Anadolu.

Yildirim a afirmat că ''lobby-ul armean rasist'' este responsabil pentru decizia eronată a deputaților germani.

La rândul său, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a estimat că decizia de joi a deputaților germani va avea un impact serios asupra relațiilor dintre Ankara și Berlin.

Aflat într-o vizită la Nairobi, Erdogan a declarat că, după revenirea în țară a ambasadorului Turciei acreditat la Berlin, guvernul turc va analiza ce măsuri de răspuns va adopta.

Deputații germani au votat joi, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care se recunoaște genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, text denunțat vehement de către Ankara, relatează AFP și Reuters.

Un singur membru al Bundestagului a votat împotriva rezoluției, iar un altul s-a abținut de la vot, a anunțat președintele camerei inferioare a legislativului german, Norbert Lammert.

Adoptarea rezoluției a avut loc prin ridicarea mâinii, voturile favorabile documentului nefiind numărate.

Deși Ankara recunoaște faptul că mulți armeni creștini au fost uciși în confruntările cu forțele otomane, ea neagă faptul că ar fi fost omorâți sute de mii de armeni, că a existat o campanie organizată de epurare etnică contra armenilor sau că au existat dispoziții în acest sens din partea autorităților otomane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…