Turcia: Erdogan a depus o plângere penală împotriva politicianului extremist olandez Geert Wilders

Turcia: Erdogan a depus o plângere penală împotriva politicianului extremist olandez Geert Wilders

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus o plângere penală împotriva liderului extremei drepte din Olanda, Geert Wilders, susţinând că acesta l-a insultat pe social media, a anunţat marţi agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters.

Wilders a postat sâmbătă o caricatură a lui Erdogan sub care a scris 'terorist'. Luni el a postat o imagine a unei nave cu pavilionul turc, care se scufundă. ''La revedere @RTErdogan. Scoateţi Turcia din NATO'', a scris el sub imaginea respectivă.

Avocaţii lui Erdogan au depus marţi o plângere la Parchetul din Ankara, afirmând că tribunalele turce au jurisdicţie în acest dosar întrucât insultele i-au fost adresate direct preşedintelui Turciei.

''Chiar dacă infracţiunea a fost comisă direct la adresa persoanei aflate în funcţia prezidenţială, valoarea care este încălcată este structura guvernamentală politică a statului'', au explicat avocaţii, potrivit Anadolu.

Ei au adăugat că gesturile lui Geert Wilders nu pot fi considerate libertate de exprimare şi că politicianul olandez a ţintit ''onoarea, demnitatea, caracterul şi reputaţia'' lui Erdogan.

Marţi, Devlet Bahceli, liderul Partidului Mişcării Naţionaliste şi aliat de-ai lui Erdogan, a afirmat că Wilders are ''legături întunecate'' cu organizaţii teroriste.

Geert Wilders a şocat frecvent scena politică olandeză şi i-a jignit pe musulmani. În 2011, el a fost achitat într-un proces privind remarcile sale în care compara islamul cu nazismul şi cerea interzicerea Coranului. Luna trecută, Wilders a fost achitat în apel într-un proces pentru discriminare, deşi instanţa a menţinut condamnarea sa pentru insultarea intenţionată a marocanilor ca grup. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

4 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?