Turcia ameninţă cu măsuri de reciprocitate dacă Washingtonul impune sancţiuni privind rachetele S-400

Turcia ameninţă cu măsuri de reciprocitate dacă Washingtonul impune sancţiuni privind rachetele S-400

Turcia va adopta 'măsuri de retorsiune' în cazul în care SUA impun sancţiuni Ankarei în legătură cu achiziţionarea sistemelor de apărare S-400, de producţie rusească, a anunţat vineri ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters.

Cavusoglu a declarat pentru agenţia de presă turcă Anadolu că este imposibilă anularea comenzilor de achiziţionare a sistemelor de apărare S-400.

Ankara şi Washingtonul se află într-o dispută ca urmare a deciziei Turciei de a se dota cu acest tip de rachete ruseşti, despre care SUA afirmă că nu sunt compatibile cu sistemele NATO. Mai mult, SUA susţin că achiziţionarea sistemului S-400 de către partea turcă va ajuta la descoperirea unor secrete tehnologice ale avioanelor militare americane F-35.

SUA au ameninţat că, dacă Ankara nu renunţă la cumpărarea rachetelor S-400, ar putea exclude Turcia din proiectul avionului F-35 şi, de asemenea, ar putea sista livrarea acestui tip de avion către forţele armate turce. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei