Turcia, acuzată că primește gunoiul Europei și pune în pericol populația și mediul

Turcia, acuzată că primește gunoiul Europei și pune în pericol populația și mediul

Copii de nouă ani se află printre muncitorii la centrele de reciclare a plasticului în Turcia, ceea ce îi expune afecțiunilor grave pe termen lung, potrivit unui raport al Human Rights Watch (HRW), relatează The Guardian.

image

Multe exporturi de deșeuri plastice din UE ajung în Turcia FOTO SHUTTERSTOCK

Muncitorii de la aceste fabrici, inclusiv copiii, dar și cei ce locuiesc „periculos de aproape” de acestea, au dezvăluit cercetătorilor Human Rights Watch că sănătatea le-a fost afectată, ei confruntându-se cu dificultăți respiratorii, dureri de cap severe și iritații ale pielii.

În cadrul raportului său, HRW acuză guvernul turc că nu aplică legile stricte privind acordarea licențelor și inspecțiile regulate la aceste centre de reciclare, punând în pericol mediul și sănătatea umană.

Între 2027 și 2021, UE a fost cel mai important exportator de deșeuri plastice către Turcia. În aceeai periaodă, Marea Britanie a fost cel mai mare exportator individual, contribuind în mod considerabil la abuzurike asupra mediului și muncitorilor dinTurcia, se arată ân raport.

După ce China a interzis importurile de deșesuri plastice, în 2018, exporturile de deșeuri plastice din UE către Turcia au explodat cu 1.200 %: de la 38.804 la 446.432 de tone în 2021.

În 2021, Marea Britanie a exportat 122.898 de tone de deșeuri plastice în această țară, care este membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„Guvernul Turciei nu reușește să își pună în aplicare legile. Deși are reglementări pentru a proteja oamenii și mediul înconjurător, faptul că nu le aplică crește riscul ca oamenii să aibă probleme grave de sănătate pe tot parcursul vieții.

Cele mai bogate țări din Europa își trimit gunoiul în Turcia, expunând unele dintre cele mai vulnerabile comunități din Turcia, între care copiii, refugiații și migranții, la riscuri grave pentru mediu și sănătate. Facem apel la Regatul Unit, la UE și la alte țări să își gestioneze propriile deșeuri pe plan intern, în loc să le exporte în Turcia, unde acestea cauzează prejudicii sănătății umane și drepturilor omului”, a declarat Krista Shennum, bursier Gruber la HRW și autorul principal al studiului.

Shennum recomandă ca Turcia să reintroducă interdicția asupra importurilor de deșeuri de plastic impusă în iulie 2021 și apoi anulată.

La centrele de reciclare a deșeurilor plastice din Turcia lucrează copii și adolescenți

Lauren Weir, de la Environmental Investigation Agency, un grup activist, a declarat: "Constatările publicate de Human Rights Watch sunt profund îngrijorătoare și oferă dovezi suplimentare ale impactului negativ grav al comerțului global cu deșeuri de plastic, nu numai în țările din afara OCDE, ci și în țările din OCDE".

În Turcia, este ilegală angajarea persoanelor sub 18 în fabrici de deșeuri periculoase, inclusiv de reciclare a plasticului. Expunerea la astfel de deșeuri este deosebit de dăunătoare pentru sănătatea copiilor.

Cu toate acestea, HRW, care a vorbit cu 64 de persoane din Adana, oraș din sudul Turciei, și din Istanbul, inclusiv 26 de persoane care lucrează sau au lucrat în trecut la centre de reciclare a plasticului, a constatat că o treime dintre ele fie începuseră să lucreze în copilărie, fie erau copii în momentul cercetătării. Unii muncitori au afirmat că au văzut deșeuri străine importate, dar HRW nu a identificat sursa deșeurilor de plastic.

Ahmet, în vârstă de 20 de ani, care lucrează de la 15 ani, a povestit HRW despre un "cazan imens" la care emana gaze.

"Când inhalam acei aburi, aveam senzația că plămânii mei sunt strânși și sub presiune... Am încetat să mai lucrez acolo acum două luni, dar încă mai am probleme cu respirația", a spus el.

Cercetătorii au descoperit că printre lucrătorii din centrele de reciclare din Turcia se numără refugiați și migranți fără acte. Unii au declarat că nu au acces la servicii medicale în cazul în caz de boală sau accident.

Locuitorii din comunitățile din apropiere au declarat că din cauza mirosurilor puternice și a poluării nu pot sta cu ferestrele deschise și nu pot ieși în aer liber. Raportul a constatat că multe astfel de centre sunt situate "periculos de aproape" de case, școli sau spitale, ceea ce contravine legilor turcești și reglementărilor de mediu.

Deșeurile plastice, toxice pentru mediu și periculoase pentru sănătatea umană

Pe măsură ce sunt reciclate, deșeurile de plastic sunt mărunțite și topite la temperaturi ridicate, un proces care eliberează poluanți atmosferici și toxine. În lipsa unei protecții adecvate, toxinele pot provoca astm, dificultăți de respirație și iritații ale ochilor. Oamenii de știință au asociat, de asemenea, expunerea la aceste toxine cu un risc crescut de cancer, daune neurologice și afectarea sistemului reproducător.

De asemenea, materialele plastice, care sunt fabricate din combustibili fosili, eliberează gaze cu efect de seră, contribuind la criza climatică.

Ministerul turc al Muncii și Securității Sociale a declarat pentru HRW că a efectuat 105 inspecții ale centrelor de reciclare a deșeurilor din plastic între 2017 și 2021, iar 26 dintre acestea au fost găsite neconforme.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a recunoscut că "deșeurile noastre sunt responsabilitatea noastră" și a declarat că au fost propuse recent măsuri mult mai stricte de monitorizare a exporturilor sale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…