Tulpina Delta a frânat creşterea economiei americane în trimestru al treilea
Ritmul de creştere a economiei americane a fost încetinit în trimestrul al treilea de varianta Delta a coronavirusului, precum şi de problemele mondiale de aprovizionare care au afectat chletuielile de consum, informează AFP.
Departamentul american al Comerţului a anunţat joi că în perioada iulie-septembrie 2021 a înregistrat o creştere în ritm anual de 2%, după un avans de 6,7% în trimestrul al doilea. Încetinirea economiei americane este mai puternică decât preconizau analiştii, care mizau pe o creştere de 2,4%.
"Resurgenţa cazurilor de Covid-19 a antrenat noi restricţii şi întârzieri în redeschiderea firmelor în anumite regiuni ale ţării", a detaliat Departementul american al Comerţului într-un comunicat de presă.
Modul de calcul al PIB-ulu diferă în SUA faţă de Europa. Ţările din zona euro, de exemplu, care vor da publicităţii joi noile lor cifre privind evoluţia economiei în trimestrul al treilea, preferă comparaţia cu trimestrul precedent. Conform acestui mod de calcul, economia americană a înregistrat o creştere de 0,5% în trimestrul al treilea.
"Această creştere slabă arată că economia americană nu a depăşit încă perioada dificilă. Resurgenţa infecţiilor de Covid a redus la jumătate revenirea estivală în timp ce problemele pe lanţul de aprovizionare au antrenat o creştere a inflaţiei şi o încetinire a cererii", a subliniat Gregory Daco, economist la Oxford Economics.
Creşterea economică modestă înregistrată de SUA în trimestrul al treilea se datorează în principal refacerii stocurilor de către companii, care au contribuit cu 2,07 puncte procentuale la creşterea PIB-ului în perioada iulie-septembrie. Dacă se exclud stocurile, economia americană s-a contractat cu 0,1% în trimestrul al treilea. În paralel, lipsa de vehicule cu motor, din cauza crizei de semiconductori, au afectat cheltuielile de consum, care au crescut cu doar 1,6% după un avans robust de 12% în trimestrul aprilie-iunie. În mod normal, cheltuielile de consum sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economiei americane.
În paralel, Departamentul american al Comerţului a anunţat joi că inflaţia a rămas la un nivel ridicat în trimestrul al treilea, chiar dacă a încetinit până la 5,3% în ritm anual, de la 6,5% în trimestrul al doilea. Dacă se exclud preţurile volatile la alimente şi energie, indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 4,5% în trimestrul al treilea, după o creştere de 6,1% în trimestrul al doilea.
Pentru a asigura creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă pe termen lung, preşedintele Joe Biden ar urma să anunţe joi noile elemente principale ale planului său istoric de cheltuieli sociale şi pentru protecţia mediului. Cu toate acestea, volumul total al planului ar urma să fie redus drastic comparativ cu ambiţiile iniţiale ale lui Joe Biden, până la 1.750 de miliarde de dolari, pentru a-şi asigura sprijinul tuturor parlamentarilor democraţi, astfel încât planul să fie adoptat şi fără voturile republicanilor. AGERPRES