Tulcea: Trei persoane au murit înecate, iar o alta este dată dispărută, în satul Măgurele

Tulcea: Trei persoane au murit înecate, iar o alta este dată dispărută, în satul Măgurele

Trei persoane, printre care doi minori, au murit, iar o alta este dată dispărută, după ce au încercat, marţi seara, să traverseze cu o căruţă un pârâu al cărui debit a crescut pe fondul unei ploi torenţiale.

Apelul de urgenţă din satul Măgurele, comuna Topolog, a fost primit marţi seara, iar pentru găsirea celor patru persoane, bunici şi nepoţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a mobilizat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un SMURD, un autocamion de intervenţie, o barcă pneumatică, o autospecială de muncă operativă şi 15 subofiţeri.

În timpul căutărilor desfăşurate în noaptea de marţi spre miercuri, lucrătorii ISU Delta au recuperat din apele pârâului trei persoane, o femeie, în vârstă de 58 de ani, o fată de 7 ani şi un băiat de 4 ani.

"Căutările vor fi reluate miercuri dimineaţa", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.

Bărbatul care nu a fost găsit încă are vârsta de 68 de ani, potrivit sursei citate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen