Tulcea: Peste 1.200 de popriri pe indemnizaţiile pensionarilor din judeţ, în ultima lună

Tulcea: Peste 1.200 de popriri pe indemnizaţiile pensionarilor din judeţ, în ultima lună

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) din Tulcea a executat, luna trecută, peste 1.200 de popriri pe prestaţiile primite de persoanele în vârstă, numărul acestora fiind similar cu cel al popririlor executate anterior debutului crizei sanitare.

Directoarea executivă a CJP, Mihaela Stănciulescu, a declarat, pentru AGERPRES, că valoarea totală a celor 1.229 de popriri a fost luna trecută de 223.111 lei şi a menţionat că faţă de anul trecut numărul popririlor este mai mare cu peste 40%.

"Anul trecut, a fost puţin diferit pentru că a existat un act normativ care a permis suspendarea reţinerilor şi la un moment dat am avut 700-800 de popriri. Acum, suntem iar la 1.200, cum eram înainte (de debutul crizei sanitare, n.red.). Nu sunt modificări semnificative de la lună la lună", a precizat directoarea executivă a CJP.

Stănciulescu a precizat că popririle se impun în general după ce pensionarii nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale sau sunt executaţi silit în urma neachitării unei datorii stabilite de o instanţă judecătorească.

"Înfiinţarea popririlor asupra prestaţiilor plătite de CJP se face în cadrul acţiunilor de executare silită începute de terţe persoane împotriva debitorilor care au calitatea de beneficiari ai sistemului public de pensii, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură civilă", a mai menţionat reprezentanta CJP. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?