Tudose a fost cinci minute bărbat și-a chemat-o vineri pe Shhaideh să-i spună să plece din Guvern. Dragnea, tot timpul fiară, a trântit cu scaunele în biroul premierului. Amănunte INCENDIARE

Tudose a fost cinci minute bărbat și-a chemat-o vineri pe Shhaideh să-i spună să plece din Guvern. Dragnea, tot timpul fiară, a trântit cu scaunele în biroul premierului. Amănunte INCENDIARE

Președintele Iohannis, om de onoare, n-a recunoscut marți seară în fața presei că a fost sunat de Tudose. Care i-a povestit că a avut intenția de a o schimba pe Sevil Shhaideh și a avut parte de o reacție aproape dementă din partea lui Dragnea. Președintele n-a vrut să arunce gaz pe foc inutil, spun sursele noastre, într-o relație care pare cât de cât corectă. Cu Tudose vrem să spunem. Mai ales că Tudose, indiferent de evoluția evenimentelor în zilele, săptămânile sau lunile viitoare, tot premier va rămâne.

Putea să recunoască telefonul lui Tudose, să mute scandalul la Dragnea și PSD. Dar l-ar fi umilit pe Tudose. Despre care s-ar fi aflat că n-a avut curaj decât 5 minute. Până a ajuns Dragnea la birou. Care, spun sursele noastre, a făcut circoteca de pe lume, răsturnând scaune prin biroul lui Tudose și făcând-o pe Sevil Shhaideh să plângă, de frică. Atât de urât a făcut Dragnea. Tudose a încercat să-i explice că îi dă lui Shhaideh o funcție la fel de grasă, că nu o lasă nimeni pe drumuri. Că va fi întrebat de toți de la Comisia Europeană, de ambasade. Dragnea a fost neînduplecat. I-a spus că trebuie să aleagă. Că el este Sevil. Și Tudose a cedat. Laș.

Circ a făcut și luni cu Munteanu, așa-zisul lider al deputaților PSD. Pe care l-a umilit în fața tuturor. Bă Ioane, tu vrei ca eu să fiu cercetat, nu? Poate și arestat, nu?, i-a tunat Dragnea în fața BPN-ului. Ăla a dat în bâlbâială, a fost în prag de infarct. Bă, Ioane, azi eu sunt Sevil. Azi eu sunt Rovana, i-a mai strigat Dragnea. Ce făcuse bietul om? Avusese, la intrarea în sediul PSD, cinci secunde de bărbăție și spusese că va cere colegilor să voteze pentru cercetarea Rovanei Plumb. Ca la mafioți, după ședință, Dragnea l-a obligat pe el să iasă și să anunțe hotărârea „de scut” luată în BPN.

Realizează cineva că premierul României n-a spus un cuvânt de vineri de la prânz? Adică de cinci zile? Ce râmă de om!


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!