Tudorel Toader: Suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional

Tudorel Toader: Suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează că suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional şi le transmite procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov că ''trebuie să cunoască şi să respecte legea''.

Reacţia lui Toader vine în contextul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au solicitat, vineri, potrivit biroului de presă al instituţiei, "suspendarea oricăror altor decizii din partea Curţii Constituţionale a României sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei".

Toader aminteşte că potrivit art.147 alin.(4) al Constituţiei deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al României şi că, de la data publicării, acestea sunt obligatorii.

"Ca urmare, suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional", a scris ministrul, sâmbătă, pe Facebook.

El contestă invocarea priorităţii dreptului Uniunii Europene, "cu referire la cauzele Costa c. Enel(C-6/64), Kreil (C-285/98) şi Simmenthal (C-106/77), pentru a justifica cererea de 'suspendare' a deciziilor Curţii Constituţionale şi ale altor autorităţi până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia" susţinând că aceste cauze şi principii nu au legătură cu avizul Comisiei de la Veneţia "pentru bunul motiv ca această comisie nu este o structură a Uniunii Europene". "Este, aşa cum chiar solicitanţii menţionează, organism consultativ al Consiliului Europei, organizaţie diferită, distinctă, de Uniunea Europeană", a adăugat Tudorel Toader.

De asemenea, ministrul afirmă că recomandările GRECO nu sunt tratate internaţionale privitoare la drepturile fundamentale şi precizează că articolul 20 din Constituţie - invocat în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov pentru a arăta că recomandările respective sunt obligatorii pentru legiuitorul român - priveşte tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi stabileşte prioritatea acestora în caz de neconcordanţă cu legile interne, cu excepţia în care acestea conţin dispoziţii mai favorabile.

Referitor la sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a legislaţiei penale şi suspendarea oricăror dezbateri până la emiterea avizului consultativ de către comisie, Toader se întreabă ce ar putea să i se solicite acestui for "în lipsa dezbaterilor, a discutării propunerilor legislative, în lipsa unor 'proiecte'".

În ceea ce priveşte "indignarea" procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu privire la "recentele propuneri legislative care plasează magistratul român pe acelaşi picior de egalitate cu membrii clanurilor interlope", ministrul Tudorel Toader a punctat că, potrivit Constituţiei, nimeni nu este mai presus de lege.

"Cunoaşterea legii constituie premiza necesară pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia", a conchis Toader. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”