Tudor Jurgiu: Propunerea filmului meu la Oscar este un semn de apreciere din partea criticilor
Tudor Cristian Jurgiu, al cărui debut în regia de lungmetraj, "Câinele japonez", este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că alegerea peliculei sale reprezintă "un semn de apreciere din partea criticilor de film" din România.
Tudor Jurgiu (Imagine: Radu Nema/Mediafax Foto)
"Faptul că a fost propus este un semn de apreciere din partea criticilor de film de aici, ceea ce mă bucură, şi nu numai a criticilor, ci a oamenilor din lumea filmului, ceea ce mă bucură", a declarat Tudor Cristian Jurgiu.
Pe de altă parte, întrebat care sunt şansele ca filmul său să ajungă pe lista scurtă a propunerilor pentru premiile Oscar, acesta a precizat că sunt "foarte mici". "(...) sunt foarte mici şi nici nu mă gândesc la asta", a completat Jurgiu.
El a precizat că filmul "Câinele japonez" a avut premiera în Statele Unite ale Americii, la New York. "Mă bucur că a fost bine primit pe la festivaluri şi pe unde a călătorit şi acum şi aici", a mai spus regizorul.
Filmele "Câinele japonez", de Cristian Jurgiu, a fost proiectat la Festivalul New Directors/ New Films organizat de The Film Society of Lincoln Center şi celebrul Museum of Modern Art (MoMA), un eveniment care s-a desfăşurat între 19 şi 30 martie, la New York.
"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.
Juriul, format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film, director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Dana Duma, critic de film, Irina Margareta Nistor, critic de film, şi Iulia Blaga, critic de film, a ales, cu majoritate de voturi, ca lungmetrajul "Câinele japonez", în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, să reprezinte România la secţiunea "cel mai bun film străin" a premiilor Oscar pentru anul 2015.
Debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu a fost distins la Festivalul Internaţional de la Varşovia cu premiul secţiunii 1-2 , dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj.
"Câinele japonez", care spune povestea emoţionantă a reconcilierii dintre un tată şi fiul lui, plecat de ani mulţi din ţară, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun film în competiţia New Europe - New Names a Vilnius International Film Festival (Vilnius IFF) "Kino pavasaris" din Lituania, dar şi premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut la ediţia din 2014 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic şi Laurenţiu Lazăr.
Alături de Tudor Giurgiu, producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, Andrei Butică este directorul de imagine, în timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri.
"Câinele japonez" este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al HBO România şi al programului MEDIA al Uniunii Europene.
Tudor Cristian Jurgiu a absolvit UNATC Bucureşti, secţia Regie de film şi TV, în 2009. În acelaşi an, acesta a realizat filmul "Nunta lui Oli", produs de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi cel pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. Cel mai recent scurtmetraj al său, "În acvariu", a obţinut premiul al treilea la secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes 2013.
Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografia de la Hollywood, iar o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.
Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.
Nominalizările la cea de-a 87-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 15 ianuarie, iar gala de decernare a prestigioaselor trofee va avea loc pe 22 februarie.
Sursa: mediafax.ro