Tudor Gheorghe schimbă formatul spectacolelor sale din punct de vedere muzical pentru atragerea tinerilor

Tudor Gheorghe schimbă formatul spectacolelor sale din punct de vedere muzical pentru atragerea tinerilor

Rapsodul Tudor Gheorghe și-a propus să schimbe formatul spectacolelor sale din punct de vedere muzical pentru atragerea tinerilor, așa cum va proceda în spectacolul "Îndrăgostiți fără noroc" pe care îl va prezenta pe 8 și 9 martie la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova.

Claudia Gorun, secretar artistic al Teatrului Național din Craiova, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că maestrul a ales să schimbe partea muzicală după ce a ascultat hiturile de la radio, melodii care strâng 14-18 milioane de vizualizări pe youtube, și a ajuns la concluzia că vrea "să-i prindă cumva în plasă pe tineri, pe cei din noua generație, să le vorbească altfel".

"Și atunci, alături de Marius Hristescu, orchestratorul și dirijorul spectacolelor maestrului Tudor Gheorghe, a venit cu ideea de a combina (n.red.: în noul său spectacol) sunetul cald al oboiului, flautului și clarinetului cu chitara electrică, chitara bass și pianul. Ce se va întâmpla, vom vedea pe scena Naționalului craiovean pe 8 și 9 martie, de la ora 19.00", a spus Claudia Gorun.

Despre spectacolul "Îndrăgostiți fără noroc", Claudia Gorun a afirmat că este unul electrizant, "inspirat de iubire".

"Anul trecut a avut un spectacol care s-a numit "Declarație de dragoste". Vrea să rămână în zona dragostei și e un spectacol despre care putem vorbi din două puncte de vedere. Spectacolele maestrului Tudor Gheorghe cu care suntem obișnuiți sunt spectacole în care muzica se armonizează cu versurile. Știm că dumnealui își construiește spectacole în jurul poeziei, același lucru îl va face și de această dată", a spus Gorun.

Potrivit acesteia, spectacolul este creat în jurul ideii de dragoste, după versuri ale lui Romulus Vulpescu — cu care se va deschide spectacolul, Grigore Vieru, Mircea Micu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi și se încheie cu versuri de Adrian Păunescu.

Tudor Gheorghe afirmă, potrivit site-ului Naționalului craiovean, că pentru acest spectacol "a ales din poezia română toată tristețea îndrăgostiților".

'Mi-am permis să trec cu lejeritate de la cântecele pentru copii la folclorul de bună calitate, de la muzica ușoară din perioada interbelică la poezia plină de umor și de sarcasm a domnului Caragiale, de la umorul special al lui Marin Sorescu la poezia sensibilă a lui Grigore Vieru până la poezia lui Adrian Păunescu. Acum revin cu un spectacol de o candoare și de o frumusețe poetică unică! Am ales din poezia română toată tristețea îndrăgostiților. Am selectat de la Romulus Vulpescu sau Mihai Beniuc până la Alexandru Macedonski, Mircea Micu sau Adrian Păunescu. Atunci când am întâlnit o poezie mai frumoasă decât cea pe care am scris-o eu, am preferat să o cânt pe cea frumoasă, n-am avut orgolii de poet!', spune Tudor Gheorghe.

AGERPRES/(A, AS — autor: Maria Mitrică, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”