Trupul neînsufleţit al scriitorului Gabriel Garcia Márquez a fost incinerat

Trupul neînsufleţit al scriitorului Gabriel Garcia Márquez a fost incinerat

Trupul neînsufleţit al scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez, care a murit joi, la vârsta de 87 de ani, a fost deja incinerat, a anunţat ambasadorul Columbiei în Mexic, José Gabriel Ortiz.

Ambasadorul Columbiei în Mexic a făcut acest anunţ vineri şi a refuzat să ofere alte detalii. Postul de radio columbian Caracol informa că trupul neînsufleţit al scriitorului laureat cu premiul Nobel pentru literatură pe 1982 a fost incinerat joi, chiar în ziua în care acesta a murit, şi cita surse apropiate familiei, potrivit lematin.ch .

Potrivit Caracol, cenuşa scriitorului se află la casa funerară J. García López din Ciudad de Mexico. De altfel, reprezentanţii firmei de pompe funebre au declarat pentru AFP că "serviciul funerar a avut loc", fără să ofere alte informaţii.

Familia scriitorului columbian, stabilit în Mexic din anii 1960, nu a decis încă dacă cenuşa va fi împărţită între Mexic şi Columbia sau dacă va fi păstrată toată într-un singur cavou, a mai spus ambasadorul columbian.

"Au cenuşa (familia, n.r.) (...) trebuie să se decidă dacă vor duce toată cenuşa în Columbia sau doar o parte", a explicat ambasadorul jurnaliştilor veniţi la locuinţa văduvei scriitorului, Mercedes Barcha.

"Trebuie să înţelegeţi că este vorba de o familie foarte simplă. Nici Márquez, nici familia sa nu au ţinut să planifice ce vor face după moartea sa. Nu era stilul lui", a subliniat Jaime Abello, directorul Fundaţiei pentru un Nou Jurnalism Ibero-american (Fundación Nuevo Periodismo Iberoamericana, FNPI), înfiinţată şi prezidată de laureatul premiului Nobel.

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez a murit, joi, "în jurul orei 10.00 GMT", potrivit Radio Caracol. "Suferea de o insuficienţă renală şi respiratorie" care i-a fost fatală, potrivit postului de radio.

Un omagiu îi va fi adus lui "Gabo" luni, în Ciudad de Mexico. Preşedintele columbian Juan Manuel Santos va veni cu această ocazie în Mexic pentru a asista la ceremonia care va avea loc la Palacio de Bellas Artes, a mai spus ambasadorul columbian.

De altfel, după decesul scriitorului, Juan Manuel Santos a decretat trei zile de doliu naţional în Columbia.

Palacio de Bellas Artes din Ciudad de Mexico, oraş în care "Gabo" a trăit în ultimele trei decenii, a mai găzduit ceremonii de omagiere organizate în memoria unor mari artişti mexicani, precum scriitorul Carlos Fuentes, cântăreaţa Chavela Vargas şi actorul de comedie Mario Moreno "Cantinflas".

În ultimele zile de viaţă, scriitorul s-a aflat în compania familiei sale şi avea o stare de sănătate "foarte fragilă". Pe 8 aprilie, romancierul fusese externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, unde a fost tratat vreme de opt zile contra pneumoniei. Cotidianul mexican El Universal, citând "surse demne de încredere", a anunţat la începutul acestei săptămâni recidiva cancerului limfatic cu care fusese diagnosticat Gabriel Garcia Márquez în urmă cu 15 ani şi faptul că boala s-a extins la plămâni, ganglioni şi ficat. Însă, două zile mai târziu, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a dezminţit această versiune, afirmând că scriitorul "a suferit de o pneumonie".

La rândul ei, familia scriitorului a precizat că acesta avea o stare de sănătate "foarte fragilă", dar "stabilă", fără să facă nicio referire la cancer.

Ultima apariţie publică a lui Gabriel Garcia Marquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a stat la poarta reşedinţei sale din Ciudad de Mexico, unde locuia de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliştii veniţi în vizită cu ocazia aniversării sale. Scriitorul şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbitor, a primit cadouri şi a acceptat să se lase fotografiat, fără a acorda însă interviuri.

În ultimii ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a redus apariţiile publice şi declaraţiile în mass-media din cauza sănătăţii sale precare.

Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Márquez a locuit în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza bolii, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, "Memoria de mis putas tristes" ("Povestea târfelor mele triste"), apărut în 2004.

Gabriel García Márquez a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1982. În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american. Cel mai popular roman al său este "Un veac de singurătate" (1967), vândut în peste 30 de milioane de copii şi tradus în peste 25 de limbi străine, dar foarte cunoscute sunt şi "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989). Scriitorul era cunoscut, de asemenea, şi pentru faptul că era un susţinător al ideologiei comuniste.

La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.

Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri