Trupele ucrainene avansează în unele zone în direcţia Bahmut, spune Kievul

Trupele ucrainene avansează în unele zone în direcţia Bahmut, spune Kievul

Soldaţii ucraineni avansează în unele zone ale frontului în direcţia Bahmut, a informat sâmbătă Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre ucrainene, citat de EFE.

Soldați ucraineni la Bahmut FOTO EPA-EFE

Soldați ucraineni la Bahmut FOTO EPA-EFE

"Operaţiunea defensivă în direcţia Bahmut continuă. Soldaţii noştri avansează în unele zone ale frontului, în timp ce inamicul pierde echipamente şi oameni'', a scris Sîrski pe Telegram, potrivit Agerpres.

Potrivit analizei publicată vineri de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), forţele armate ucrainene au câştigat teritoriu la nord-vest de Bahmut în contraatacuri localizate în zona dintre Bogdanivka şi Berhivka, după cum se poate vedea în imagini înregistrate care arată retragerea trupelor ruseşti sub tirul artileriei ucrainene pe malul sudic al lacului de acumulare Berhivske.

"Aceste imagini confirmă vizual afirmaţiile făcute de mai mulţi bloggeri militari ruşi potrivit cărora forţele ucrainene au câştigat teren la nord-vest de Bahmut, în zona dintre Bogdanivka şi Berhivka'', se arată în raportul din 12 mai.

„Un blogger militar rus a afirmat că elemente ale Brigăzii 200 de infanteriști motorizați separați (Corpul 14 al Armatei, Flota de Nord) și-au pierdut pozițiile în zona dintre Hrihorivka și Dubovo-Vasilivka (la aproximativ 6 km nord-vest de Bakhmut).

Mai multe surse rusești au avertizat că este posibil ca forțele ucrainene să încerce să încercuiască Grupul Wagner în interiorul Bahmut.

Finanțatorul Grupului Wagner, Evgheni Priogojin , a subliniat că forțele ucrainene se apropie de Berhivka și a afirmat că Ucraina deține acum poziții la mai puțin de 500 m de limitele nord-vestice ale orașului Bahmut.

Totodată, bloggeri ruși au raportat că trupele ucrainene contraatacă spre Hromove (3 km vest de Bahmut), Bohdanivka (6 km nord-vest de Bahmut) și Klișciivka (6 km sud-vest de Bahmut)”, scriu analiștii ISW.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”