Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria, care era controlată înainte de Rusia

Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria, care era controlată înainte de Rusia

În nordul Siriei, lângă orașul Kobane, armata americană ar fi preluat sub controlul său o bază militară care a fost ocupată de trupele ruse încă din 2019. Bazele din Tartus și Latakia rămân principalele puncte în care se strâng trupele rusești.

Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria Foto: Captură video X

Trupele americane ar fi ocupat o bază militară din Siria Foto: Captură video X

În 2019, Rusia a vehiculat în mod activ rapoarte despre „triumful” contingentului său la o bază militară din Kobane, controlată înainte de americani. De fapt, atunci baza a fost abandonată de americani în avans și nu a existat rezistență. Acest lucru nu a împiedicat, însă, armata rusă să filmeze atunci numeroase videoclipuri pentru a crea aparența unui succes strategic, menționează site-ul Dialog.UA .

În decembrie 2024, cinci ani mai târziu, situația s-a schimbat. Trupele americane s-au întors la baza militară Kobane, în timp ce trupele rusești au părăsit locul în grabă. Motivele fugii lor sunt presiunea din partea rebelilor sirieni și incapacitatea de a menține controlul asupra zonelor cheie pe fondul problemelor geopolitice, dar și prezența forțelor militare americane în creștere în regiune.

Întoarcerea americanilor la Kobane simbolizează nu numai prezența lor puternică în regiune, ci și prăbușirea strategiei ruse, care a fost construită pe propagandă și pe manifestări ostentative de putere, menționează sursa citată.

Între timp, în Siria, bazele rusești din Tartus și Latakia rămân principalele puncte în care se adună rămășițele contingentului. Dar chiar și aici, rușii se confruntă cu provocări constante din partea rebelilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen