Trump susține testarea cognitivă obligatorie pentru viitori președinți. Gafa de proporții a candidatului republican

Trump susține testarea cognitivă obligatorie pentru viitori președinți. Gafa de proporții a candidatului republican

Donald Trump a declarat într-un interviu pentru NBC News că nu crede Joe Biden este suficient de competent mental să mai candideze și că este în favoarea testării cognitive obligatorii pentru potențiali președinți.

Trump susține testarea cognitivă a candidaților la președinția SUA FOTO EPA-EFE

Trump susține testarea cognitivă a candidaților la președinția SUA FOTO EPA-EFE

„Nu cred că Biden este mult prea bătrân. Însă cred că este incompetent, iar asta este o problemă mai mare”, a afirmat fostul președinte al SUA, candidat pentru nominalizarea republicană pentru a intra în cursa pentru Casa Albă în 2024.

Cu doar câteva ore mai devreme, Trump a făcut însă el însuși o gafă de proporții, susținând în cursul unei apariții publice la Washington DC că actualul președinte american împinge SUA către cel de-al Doilea Război Mondial. Totodată, a părut să afirme că îl depășește pe Barack Obama în sondaje în condițiile în care fostul președinte democrat (2009-2017) nu mai are dreptul să candideze pentru un nou mandat.

Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, este cea mai în vârstă persoană aleasă vreodată președinte, iar vârsta sa îngrijorează un număr mare de alegători din tot spectrul politic. Un sondaj realizat luna trecută arată că 77% dintre americani – între care 69% dintre democrați - consideră că Biden este prea bătrân pentru un al doilea mandat.

În cazul în care Biden câștigă din nou cursa pentru Casa Albă, ar avea 82 de ani la începutul celui de-al doilea mandat, în ianuarie 2025. În schimb Trump ar avea 78 de ani - aceeași vârstă pe care o avea Biden când și-a început primul mandat, în 2021.

„Unii dintre cei mai mari lideri ai lumii au avut peste 80 de ani”, a observat Trump în cadrul interviului menționat, menționând că de altfel el mai are mult până la această vârstă.

Fostul președinte american a mai pomenit și de evaluarea de 10 minute pe care a făcut-o în timpul mandatului său, și care era menită să depisteze eventuale deficiențe cognitive ușoare sau demență timpurie, susținând că aceasta ar trebui să fie obligatorie.

„M-am descurcat de minune. Am făcut totul corect”, a mai spus fostul președinte. „Sunt în favoarea testelor. Sincer, cred că testarea ar fi un lucru bun. O mulțime de oameni spun că nu este constituțional. Dar eu aș fi pentru testare, ca să ne asigurăm că toată lumea este în regulă”.

Trump a declarat într-un interviu cu fosta moderatoare a postului Fox News, Megyn Kelly, făcut public săptămâna trecută, că problema nu este că Biden ar fi mult prea bătrân, ci doar „extrem de incompetent” și din acest motiv nu ar trebui să fie ales pentru un nou mandat de patru ani.

În martie, un raport Pew a constatat că majoritatea liderilor mondiali - 35 la sută - au vârsta de 60 de ani, vârsta medie fiind de 62 de ani.

Chile are cel mai tânăr șef de guvern: Gabriel Boric, în vârstă de 37 de ani. Pe de altă parte, Paul Biya, președintele Camerun, de 90 de ani, este cel mai vârstnic șef de stat din lume.

Aproximativ un sfert dintre liderii politici au în jur de 50 de ani, 18 % au 40 de ani, iar alți 18% au 70 de ani sau mai mult.

Biden face parte din cei 5% dintre liderii politici care au peste 80 de ani.

Vârsta lui Biden îi preocupă mai mult pe alegători decât cea a lui Trump, potrivit a două sondaje recente. Joe Biden a fost protagonistul mai multor gafe de când e președinte, fapt care a stârnit îngrijorări privind acuitatea sa mentală.

Luni, la aniversarea atentatelor de la 11 septembrie 2001, el a susținut în fața militarilor din Alaska că s-a aflat la New York a doua zi după atacurile teroriste.

„Ground Zero din New York - îmi amintesc că am stat acolo a doua zi și am privit clădirea”, a spus el.

De fapt, în acea zi președintele american era la Washington, fapt pe care l-a consemnat în autobiografia sa din 2017. Înregistrări de arhivă îl arată vorbind în Congres la 12 septembrie 2001.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”