Trump spune că va încheia în curând regimul cu hidroxiclorochină ca măsură preventivă împotriva coronavirusului
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că va înceta în curând să mai ia hidroxiclorochină ca măsură preventivă împotriva coronavirusului, punând capăt unui regim medicamentos controversat care a fost criticat amplu de experţi în sănătate publică, relatează DPA.
"Cred că regimul se încheie într-o zi sau două. Cred că două zile", a spus el în cadrul unei întâlniri la Casa Albă.
La începutul săptămânii, preşedintele a anunţat că ia o doză zilnică de hidroxiclorochină, care este folosită în mod obişnuit ca medicament antimalarie.
Agenţia medicamentelor din SUA a atras atenţia împotriva folosirii acestui medicament în afara testelor clinice sau a anumitor condiţii spitaliceşti pentru tratamente împotriva coronavirusului.
Încă sunt în desfăşurare teste pentru a se vedea dacă medicamentul poate fi folosit împotriva vreunei tulpini de coronavirus.
Medicamentul a fost promovat în unele cercuri - cele mai multe conservatoare - atât ca o măsură preventivă, cât şi ca mijloc de a reduce simptomele şi de a ajuta pacienţii să se recupereze după virus.
Deşi se realizează teste asupra eficienţei hidroxiclorochinei ca tratament, unele studii au arătat deja efecte negative ale medicamentului, şi nu există dovezi că acesta ar putea preveni o infecţie cu noul coronavirus.
Cel puţin un test clinic a trebuit oprit deoarece medicii au considerat că utilizarea continuă de hidroxiclorochină de către unii pacienţi ar putea avea efecte adverse şi nu este justificată. AGERPRES