Trump spune că cineva a plătit protestatarii care i-au cerut să-și facă publice declarațiile de venit

Trump spune că cineva a plătit protestatarii care i-au cerut să-și facă publice declarațiile de venit

Președintele american Donald Trump a declarat că cineva "a plătit" pentru cele peste o sută de manifestații organizate sâmbătă la care mii de oameni i-au cerut liderului de la Casa Albă să-și facă publice declarațiile de venit și de impozit, așa cum au făcut-o predecesorii săi de-a lungul timpului, informează duminică EFE.

*SUA: Manifestații pentru a-i cere președintelui Trump să-și facă publice declarațiile de venit și impozit

"Cineva ar trebui să ancheteze cine a plătit micile manifestații organizate ieri (sâmbătă — n.r.). Alegerile s-au încheiat!", a scris duminică Trump pe contul său de Twitter, fără alte adăugiri.

Aceasta este prima reacție a președintelui american după ce mii de persoane au protestat sâmbătă în peste 100 de marșuri în orașe din întreaga țară pentru a-i cere să-și facă publice veniturile.

Mișcarea "Marșul impozitelor" a convocat aceste manifestații pentru a coincide cu ziua în care în mod tradițional expiră termenul de completare a declarațiilor de venit și impozit în SUA, cu toate că în acest an ultimul termen este 18 aprilie, deoarece 15 aprilie cădea într-o sâmbătă.

Cel mai mare protest s-a înregistrat la Washington, și s-a desfășurat între Capitoliu, sediul Congresului, și până la monumentul lui Lincoln, dar proteste de amploare au avut loc și la New York, Los Angeles, Chicago, Seattle și Austin. Incidente s-au înregistrat doar la Berkely (California), unde cel puțin 20 de persoane au fost arestate și două persoane au fost rănite în dispute între susținătorii și detractorii lui Trump în două manifestații pro și contra președintelui american organizate în centrul orașului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!