Trump se simte "reabilitat complet" de mărturia fostului director al FBI (avocat)
Președintele american, Donald Trump, consideră că mărturia șoc a fostului director al FBI, pe care l-a destituit pe neașteptate în mai, îi dă dreptate, a declarat miercuri seară avocatul său personal, potrivit AFP.
Donald Trump este "mulțumit" că fostul director al FBI James Comey a "confirmat public în cele din urmă informațiile sale private care spuneau că președintele nu face obiectul unei anchete în legătură cu investigația asupra Rusiei", a scris Marc Kasowitz într-un comunicat.
"Președintele se simte complet și total reabilitat", a adăugat avocatul în legătură cu mărturia care riscă, totuși, să îl expună pe președintele american unor acuzații de obstrucționare a justiției în legătură cu dosarul rus.
AGERPRES