Trump se declară mulţumit de rezultatul alegerilor, deşi a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, şi anunţă o conferinţă de presă

Trump se declară mulţumit de rezultatul alegerilor, deşi a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, şi anunţă o conferinţă de presă

Preşedintele Donald Trump s-a arătat miercuri mulţumit că Partidul Republican şi-a consolidat majoritatea în Senat la alegerile de la jumătatea mandatului, deşi a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor în favoarea Partidului Democrat, şi a anunţat o conferinţă de presă pentru ora locală 11:30 (16:30 GMT), relatează agenţiile AFP, EFE şi dpa.

Conform rezultatelor preliminare, democraţii au obţinut deja 219 mandate în Camera Reprezentanţilor, care le asigură majoritatea, în timp ce republicanii îşi păstrează controlul asupra Senatului, obţinând cel puţin 51 de mandate, potrivit aceloraşi rezultate ce încă nu sunt definitive.

După o campanie electorală în care temele principale au fost imigraţia, economia şi sistemul de sănătate, impopularitatea lui Donald Trump în special în rândul femeilor, minorităţilor şi tinerilor s-a tradus în voturi pierdute în favoarea democraţilor, în pofida bunelor rezultate economice ale actualei administraţii.

Trump a reacţionat în cursul dimineţii prin mai multe mesaje pe Twitter, într-unul din ele făcând referire la o 'mare victorie' a partidului său, cu toate că acesta a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor. Într-un alt mesaj, el le mulţumeşte celor care l-au susţinut, în pofida problemelor create de 'presa ostilă'. 'Aceia care au muncit alături de mine în aceste incredibile Alegeri de Jumătatea de Mandat, îmbrăţişând unele politici şi principii au făcut-o foarte bine. Cei care nu au făcut-o, le spunem la revedere', a scris preşedintele pe Twitter.

Americanii au ales aşadar un Congres divizat, care prefigurează doi ani dificili pentru Trump până la încheierea mandatului. Alegerile de la jumătatea mandatului sunt de obicei nefavorabile preşedintelui în funcţie, dar pierderea Camerei Reprezentanţilor este totuşi un mare eşec pentru preşedintele republican, care însă a văzut odată cu acest scrutin părăsind Congresul câteva personalităţi care, deşi făceau parte din Partidul Republican, nu îi împărtăşeau anumite abordări.

Rămâne însă de văzut şi dacă tânăra gardă progresistă a Partidului Democrat aleasă acum în Congres va avea capacitatea de a-l înfrunta pe liderul republican. Pe lângă posibilitatea de a bloca iniţiative legislative ale liderului de la Casa Albă, democraţii vor putea acum să iniţieze împotriva acestuia şi anchete parlamentare după bunul plac, cum ar fi una privind presupusele legături cu Rusia ale campaniei lui Trump înaintea scrutinului prezidenţial din 2016.

Preluând controlul Camerei Reprezentanţilor, democraţii pot teoretic să lanseze procedura de destituire a lui Donald Trump. Totuşi, conducerea democrată a dat de înţeles că este reticentă faţă de un asemenea demers, care ar risca să eşueze întrucât ultimul cuvânt l-ar avea Senatul, unde republicanii rămân majoritari. Pe de altă parte, republicanii păstrează în continuare decizia cu privire la nominalizările prezidenţiale pentru Curtea Supremă. Dar cele două camere vor trebui să se pună de acord asupra bugetului, asupra căruia se prefigurează bătălii aprige.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…