Trump s-a lăudat mulți ani că deține „informații compromițătoare” despre viața amoroasă a lui Emmanuel Macron

Trump s-a lăudat mulți ani că deține „informații compromițătoare” despre viața amoroasă a lui Emmanuel Macron

Donald Trump, fostul președinte al SUA, s-a lăudat timp de mai mulți ani că deține „informații compromițătoare” despre viața amoroasă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, scrie Politico, citând revista americană Rolling Stone.

Au existat tensiuni între Donald Trump şi Emmanuel Macron  jpeg

Donald Trump ar fi avut „informații compromițătoare” despre Macron / Foto Arhivă

Subiect a revenit în atenția publicului în urma perchezițiilor făcute de FBI la locuința lui Trump din Mar-a-Lago, în timpul căreia autorităţile au confiscat mai multe documente compromiţătoare, inclusiv unul intitulat „informaţii despre: Preşedintele Franţei”.

Publicația nu scrie dacă acel document conținea detalii despre viața personală a lui Macron, și, de asemenea, Rolling Stone nu a confirmat dacă informațiile despre președintele Franței sunt clasificate sau au fost furnizate de serviciile secrete americane. Singurul lucru care a fost precizat ține de faptul că „simpla dezvăluire a existenţei (documentului) a declanşat o criză transatlantică”.

Oficialii din Franța și SUA încearcă să afle care sunt informațiile pe care Trump le are despre Macron și guvernul francez și să constate, în același timp, dacă a existat o încălcare semnificativă a securităţii naţionale, a relatat Rolling Stone, citând „alte două surse familiare cu situaţia”.

Guvernul francez nu a emis nicio declaraţie oficială în acest sens: „Nu vom comenta procedurile judiciare dintr-o ţară străină – în acest caz, Statele Unite”, a spus un oficial de la Palatul Elysée, scrie News.ro

Un mandat construit pe minciuni

Donald Trump a ajuns celebru după ce a pretins că deține informații despre certificatul de naștere al lui Barack Obama. Ajuns în funcția de președinte al SUA, acesta a promis constat că are informații compromițătoare despre dușmanii săi, dar lucrurile nu au fost niciodată concretizate.

De-a lungul mandatului, ela vorbit constant despre „conflicte” exagerate sau inexistente cu persoane importante, precum fostul director FBI James Comey sau Robert Mueller, care a condus ancheta cu privire la legăturile dintre campania lui Trump şi Rusia.

Ulterior, Trump a fost pus sub acuzare din cauză că ar fi blocat ajutorul militar oferit Ucrainei pentru a-l convinge pe Volodimir Zelenski să-l ancheteze pe fiul candidatului la preşedinţie, Joe Biden.

Emmanuel Macron și Donald Trump au avut o relație tensionată în timpul mandatului președintelui american. Chiar dacă relațiile celor doi s-au mai îmbunătățit, viziunile lor au fost diferite pe tema politicii NATO şi a izolaţionismului lui Trump, printre alte subiecte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”