Trump promite că va face public un raport despre situaţia sa financiară înainte de alegerile din noiembrie 2020

Trump promite că va face public un raport despre situaţia sa financiară înainte de alegerile din noiembrie 2020

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va face public un raport cu privire la situaţia sa financiară înaintea viitorului scrutin pentru Casa Albă, care va avea loc la 3 noiembrie 2020, transmite Xinhua.

'La un moment dat înainte de alegeri, o să fac public un raport financiar despre mine şi va fi extrem de complet', le-a spus Trump reporterilor la Casa Albă, înainte de se îndrepta spre Carolina de Nord, unde a inspectat pagubele provocate de uraganul Dorian şi a ţinut un discurs la un miting.

'O să dezvălui situaţia mea financiară şi veţi fi extrem de şocaţi că cifrele sunt de multe, multe ori peste ceea ce credeţi ', a adăugat preşedintele american.

El a dat de înţeles că afacerile sale imobiliare nu au nevoie să fie impulsionate cu banii contribuabililor sau cheltuieli guvernamentale în timpul preşedinţiei sale: 'Nu am nevoie ca cineva să ia o noapte la un hotel', a spus el.

Promisiunea lui Trump survine în urma informaţiilor că avionul prezidenţial Air Force One s-ar fi oprit la complexul de golf deţinut de Trump la Turnberry, în Scoţia, şi după ce vicepreşedintele Mike Pence a petrecut, în cursul unei vizite oficiale, două nopţi la un hotel aparţinîndu-i lui Trump la Doonbeg, în Irlanda.

Media din SUA au relatat că Trump a fost acela care i-a sugerat lui Pence să se cazeze la hotelul său, însă preşedintele le-a declarat reporterilor că nu a ştiut despre aranjament.

Trump a mai spus că familia lui Pence 'locuieşte în Doonbeg, Irlanda. Potrivit preşedintelui, Mike Pence i-a spus că s-a mai cazat la acelaşi hotel şi înainte ca el să fie cumpărat de Trump 'cu ani în urmă'.

Donald Trump nu a răspuns însă la întrebarea dacă îşi va face publice declaraţiile fiscale. El a încălcat o tradiţie a preşedinţilor americani, refuzând să-şi dezvăluie declaraţiile către Fisc, refuz care face acum obiectul unei dispute juridice între Casa Albă şi democraţii din Camera Reprezentanţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri