Trump: Phenianul a manifestat "o mare lipsă de respect" față de China prin lansarea unei noi rachete

Trump: Phenianul a manifestat "o mare lipsă de respect" față de China prin lansarea unei noi rachete

Președintele SUA, Donald Trump, a estimat luni că regimul de la Phenian a manifestat lipsă de respect față de aliatul major al Coreii de Nord, respectiv China, după ce armata nord-coreeană a lansat o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune care a căzut în mare, în largul coastelor de est ale acestei țări, relatează Reuters.

'Coreea de Nord a manifestat o mare lipsă de respect față de vecinul lor China, lansând o altă rachetă balistică...dar China rezistă cu greu!', a menționat Trump într-un mesaj difuzat pe Twitter.

Coreea de Nord a lansat luni în jurul orei locale 05:39 o rachetă balistică din regiunea orientală Wonsan, de pe coastă, către est, a anunțat armata sud-coreeană. Aceasta a fost a noua rachetă lansată de Coreea de Nord anul acesta.

Din 10 mai, când a început mandatul noului președinte sud-coreean, Moon Jae-in, Phenianul a efectuat trei noi lansări de rachete. Pe 21 mai, nord-coreenii au testat o rachetă cu rază medie de acțiune Pukguksong-2, iar sâmbătă au efectuat un test cu o rachetă sol-aer ghidată de tip KN-06.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!