Trump nu este binevenit în Scoţia, avertizează premierul Nicola Sturgeon

Trump nu este binevenit în Scoţia, avertizează premierul Nicola Sturgeon

Premierul scoţian Nicola Sturgeon l-a avertizat marţi pe Donald Trump că restricţiile în vigoare în provincia britanică, unde deţine terenuri de golf, nu i-ar permite să se deplaseze acolo, după ce în presă au apărut informaţii privind o posibilă vizită a miliardarului la sfârşitul mandatului său de preşedinte, relatează AFP.

Potrivit ziarului scoţian Sunday Post, aeroportul din Prestwick, în estul Scoţiei, a fost avertizat privind sosirea avionului Boeing 757 - pe care îl utilizează uneori preşedintele american - pe 19 ianuarie, respectiv în ajunul învestirii la Casa Albă a succesorului său, democratul Joe Biden.

Alimentând speculaţiile privind o posibilă vizită, ziarul scrie că a existat o activitate intensă pe acest aeroport a unor avioane ale armatei americane, care ar fi efectuat o misiune de recunoaştere la Trump Turnberry, unul dintre cele două complexuri de golf pe care republicanul le deţine în Scoţia.

Contactat de AFP, aeroportul din Prestwick a răspuns totuşi prin intermediul unui purtător de cuvânt că nu aşteaptă o vizită a lui Donald Trump în ianuarie.

Întrebată despre acest subiect la o conferinţă de presă, premierul scoţian Nicola Sturgeon a răspuns că n-are "nicio idee despre planurile de călătorie ale lui Donald Trump", afirmând totuşi că speră că "planul său imediat este să plece de la Casa Albă".

"Dar nu le permitem pentru moment oamenilor să vină în Scoţia, cu excepţia călătoriilor esenţiale", a reamintit ea, în contextul în care provincia britanică a înăsprit luni restricţiile împotriva COVID-19.

"Asta i se aplică lui ca oricărui altcuiva. Şi să vii să joci golf este un motiv pe care nu l-aş considera esenţial", a avertizat şefa guvernului scoţian.

Există numeroase speculaţii privind ceea ce va face Donald Trump, care refuză în continuare să-şi recunoască înfrângerea, în ziua învestiturii lui Joe Biden, pe 20 ianuarie. Dacă nu se va deplasa la ceremonia de la Washington, el va încălca o tradiţie veche de peste un secol.

Complexul de golf Turnberry nu a răspuns până acum solicitărilor France Presse de a comenta aceste informaţii.

Cu peste 75.000 de decese asociate COVID-19, Regatul Unit este una dintre ţările din Europa cele mai îndoliate de coronavirus şi tendinţa s-a agravat în ultimele săptămâni, din cauza unei noi tulpini mai contagioase a virusului.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…