Trump instituie taxe de 25% pe importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu; Canada şi Mexicul, exceptate

Trump instituie taxe de 25% pe importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu; Canada şi Mexicul, exceptate

Preşedintele american, Donald Trump, a impus joi taxe pe importurile de oţel şi de aluminiu, ignorând avertismentele repetate ale mai multor aliaţi, în frunte cu Uniunea Europeană, asupra riscurilor unui război comercial cu consecinţe imprevizibile, transmite AFP.

După mai multe zile de intense speculaţii, Trump a semnat, la Casa Albă, documentele controversate care marchează o schimbare protecţionistă clară, notează AFP, la 13 luni de la preluarea puterii.

Decizia de joi a fost anunţată în aceeaşi zi în care 11 state au resuscitat, în Chile, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) , considerat terminat în urmă cu un an odată cu retragerea Statelor Unite.

Aceste taxe, de 25% pe importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, vor intra în vigoare în 15 zile.

Canada, primul partener comercial şi primul furnizor de oţel al Statelor Unite, va fi totuşi exceptată "pentru moment", la fel ca şi Mexicul. O decizie pe termen mediu privind cele două ţări vecine SUA va depinde în special de rezultatul negocierilor în curs asupra Acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA).

Potrivit unui oficial al executivului american, toate ţările vizate vor putea începe discuţii cu Statele Unite pentru a negocia, la rândul lor, o eventuală exceptare. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen